Conferința de primăvară în Protopopiatul Dej

de | mai 15, 2017 | Actualitatea religioasă

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se desfășoară în această perioadă Conferinţele preoţeşti de primăvară. Conferința s-a desfășurat luni, 15 mai 2017, în Protopopiatul Dej. În cadrul acestei conferințe, tema abordată se încadrează în tematica generală a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, în Patriarhia Română.

Preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej au participat, de la ora 11:00, în Biserica cu ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Dej I, la o slujbă de Te-Deum, oficiată în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Apoi, în Sala de ședințe a Protopopiatului Dej, lucrările Conferinței au fost deschise de IPS Părinte Mitropolit Andrei, care le-a explicat preoţilor rolul şi rostul acestor întâlniri. De asemenea, ierarhul le-a cerut clericilor să fie foarte atenți atunci când pictează locașurile de cult.

„Rolul icoanei este multiplu, întâi de toate este o prezență harică prin intermediul căreia intrăm în legătură cu cel zugrăvit pe icoană și ne îmbogățim pentru că ne mijlocește de la Dumnezeu harul”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

În continuare, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca le-a vorbit preoților despre activitatea iconarilor și pictorilor bisericești și importanța icoanei în cultul ortodox și în viața creștinului.

„Icoana este una dintre cele mai importante realizări ale spiritului uman convertit la Evanghelia lui Hristos”, a subliniat părintele Ioan Bizău .

Apoi părintele inspector Vasile Nemeș a făcut cunoscute preoților prezenți unele anunțuri cu privire la câteva activități pe care Arhiepiscopia Clujului le va derula în perioada următoare.

La final părintele protopop Ioan Buftea a realizat un scurt istoric al evenimentelor petrecute în ultima lună în Protopopiatul Dej și a felicitate pe toți preoții care s-au implicat activ în activitățile desfășurate.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca Anul omagial al iconarilor și al pictorilor bisericești, la împlinirea a 1230 de ani de la cel de-al șaptelea Sinod ecumenic de la Niceea, care a condamnat iconoclasmul şi a restabilit cultul sfintelor icoane.

Ultimele articole

Cine ne vrea proști? (II)

Cine ne vrea proști? (II)

„Cei proști și neiscusiți iau în râs cuvintele și nu vor să le asculte dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toți să fie întru toate asemenea lor. La fel și cei desfrânați se silesc să arate pe ceilalți toți mai răi decât dânșii, socotind să vâneze pe seama...

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....