Conferinţă despre ecumenism în seria „Historia Ecclesiastica”

de | mart. 16, 2022 | Actualitatea religioasă

Seria de conferințe și întâlniri „Historia Ecclesiastica – direcții actuale de cercetare în istoriografia bisericească”, organizate prin colaborarea centrelor universitare teologice de la Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi şi Sibiu, a continuat miercuri, 16 martie, cu prelegerea intitulată „Mai este nevoie de ecumenism?”, susținută de pr. prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb. „Conferința părintelui profesor își propune să ofere un răspuns la această mare dilemă a lumii creștine: dialog sau izolare? Deschiderea ecumenică a Ortodoxiei nu este doar o opţiune ce ţine de marele context al dialogului interconfesional, inaugurat în secolul trecut, ci stă sub semnul unui imperativ al mărturiei Evangheliei, pe care în calitate de Biserică apostolică este chemată să o ofere lumii. În acest sens, prezenţa Ortodoxiei la tribuna dialogului ecumenic arată maturitatea şi respectul faţă de propria tradiţie teologică, dar şi dorinţa înnoitoare ca din acest izvor să primească lumină şi alte confesiuni aflate pe drumul căutărilor”, ne-a transmis pr. prof. univ. dr. Gabriel Gârdan.

Conferinţa părintelui profesor Ioan Vasile Leb a fost urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri care au încercat să lămurească unele dintre preocupările creştinilor ortodocşi cu privire la implicarea Bisericii în dialogul teologic internaţional. Prelegerea a fost urmărită de un public numeros pe o platformă online.

În continuare, pr. conf. dr. Daniel Buda, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, a prezentat cele două volume dedicate de mediul academic clujean părintelui Ioan Vasile Leb, apreciind această modalitate de cinstire a unui profesor care şi-a închinat întreaga viaţă cercetării. Lucrările omagiale „Istorie și Teologie In honorem pr. prof. univ. dr. Ioan-Vasile Leb” au apărut la Editura Presa Universitară Clujeană în 2021 şi sunt editate de trei dintre ucenicii profesorului: pr. prof. univ. dr. Gabriel Gârdan, pr. lect. dr. Paul Bogdan Ivanov şi Daniela Luminiţa Ivanovici.

Ca o concluzie a întâlnirii, părintele profesor Leb a prezentat principalele direcții de cercetare adiacente subiectului prezentat în conferinţă.

În încheiere, pr. prof. univ. dr. Mihail Simion Săsăujan, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi-a exprimat bucuria de a participa la prelegerea urmată de dezbaterea din mediul online, adresând felicitări organizatorilor.

Următoarea conferinţă din seria „Historia Ecclesiastica” va avea loc în 5 aprilie şi va fi susţinută de pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, cu tema „Preocupări și teme de cercetare isto­rico-ecleziastică în școala doctorală sibiană”.

Un articol de: Diac. Alexandru Briciu / Ziarul Lumina

Ultimele articole

Spectacol folcloric „De dor, de drag, de tinerețe”, la Cluj-Napoca

Spectacol folcloric „De dor, de drag, de tinerețe”, la Cluj-Napoca

Cele mai frumoase cântece de dragoste și dor din folclorul românesc vor răsuna pe scena Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, în cadrul spectacolului „De dor, de drag, de tinerețe”. Cântecele vor fi prezentate de tineri interpreți clujeni: Denisa Perde Rus,...

Hramul Bisericii „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 19 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Tuturor Sfinților” din cartierul clujean...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Mureșenii Bârgăului

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Mureșenii Bârgăului

Sâmbătă, 18 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Mureșenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. La intrarea în sat,...

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Comunitatea ortodoxă din Sânmărghita, comuna Mica, județul Cluj, a fost binecuvântată vineri, 17 iunie 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de...

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Joi, 16 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,...