Copiii bistrițeni așteptați la „O zi trăită din plin”

de | sept. 27, 2016

45 de copii din Bistrița sunt asteptați sâmbătă la „O zi traită din plin”.

Așa se intitulează programul pe care membrii Parohiei „Sfânta Treime” din Municipiu l-au pregătit pentru ziua de 1 octombrie. Sâmbăta va fi plină de activități interactive, potrivit părintelui paroh Tudor Mudure.

Programul zile va începe la ora 9:30 cu participarea copiilor la Sfânta Liturghie și va continua cu o serie de activități recreative, sportive și ateliere practice.

Activitatea este gratuită și este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani.

Tot în protopopiatul Bistrița, la Prundu Bârgăului a început duminică, 25 septembrie 2016, seria de activități pentru copii și tineri, în cadrul Centrului Catehetic „Sfântul Ioan Iacob”

Cu acest prilej, părintele Tudor Mudure, în calitate de inspector eparhial de tineret a susținut o prelegere despre activitățile care vor fi desfășurate în cadrul acestui centru. „A fost o întâlnire de suflet, alături de un grup de adolescenți și tineri, dar și de preoții care se implică în organizarea și implementarea acestor activități extrașcolare”, a declarat părintele Tudor Mudure.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfântul Andrei „cel întâi chemat” și paradigma slujirii

Sfântul Andrei „cel întâi chemat” și paradigma slujirii

Probabil cea  mai frecventă descriere care i se asociază Sfântului Apostol Andrei în imnografia sărbătorii este „cel întâi chemat”, care indică două elemente importante – o chemare, ce presupune o inițiativă străină de cel în cauză, în acest caz din partea lui...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Cluj-Napoca

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 27 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Apostol...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Hășdate

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Hășdate

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 27 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea din Parohia Ortodoxă Hășdate, județul...