Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci ne aduce înainte învățătura însușirii crucii lui Hristos de către fiecare creștin spre mântuire, după cuvântul Domnului Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Dacă cineva mai avea rezerve asupra importanței crucii în viața creștină, textul evanghelic de azi spulberă orice dubii în acest sens. Subiectul propovăduirii evanghelice este „Hristos Cel răstignit”, care aduce mântuire la toată lumea. Crucea Sa este calea mântuirii noastre și trebuie asumată de către fiecare persoană umană care crede în El, după cuvântul Sf. Ap. Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume” (Galateni 6, 14).
Crucea este singura cale mântuitoare pentru om și reprezintă ceea ce Iisus a mărturisit în grădina Ghetsimani: „Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc eu, ci precum Tu voiești” (Matei 26, 39). A face nu ceea ce noi dorim, ci ceea ce voiește Dumnezeu este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), adică crucea personală a fiecăruia, pe care o mărturisim în ceea ce credem la fiecare pas: „Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ” (Matei 6, 10).
Crucea Domnului Hristos are valoare pentru noi atâta timp cât ne-o însușim la nivelul vieții personale, adică să pătimim și să murim și noi, ca și El, pentru a învia spre viața cea nepieritoare: „M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine… căci câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat… iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele… că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă” (Galateni 2, 20; 3, 27; 5, 24; 6, 15).
Însușindu-ne crucea, ne naștem la viața cea nouă prin botez, murim în fiecare zi față de lume, înviem ca făpturi noi prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos și ne înălțăm la ceruri prin moarte la sfârșitul vieții, având credința, nădejdea și dragostea, care ne așează în Împărăția lui Dumnezeu.
Hristos a iubit Crucea pentru că ne-a iubit și ne iubește pe noi în mod total, și orice creștin care Îl iubește pe Domnul nu poate să nu iubească Crucea. Dacă Hristos S-a răstignit pentru noi, arătând cât de mult ne iubește, la fel și noi trebuie să trecem prin răstignire, dovedind dragostea noastră față de El. Numai că răstignirea noastră nu este sângeroasă, ci duhovnicească, altfel decât a Lui: „Căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela o va scăpa” (Marcu 8, 35). Crucea noastră este capacitatea de jertfă prin smerenie, bunătate, iubire, desprindere de lume și lupta cu patimile, pe care o cultivăm în noi.
De aceea, crucea este pentru noi, creștinii, esența și sensul sublim al existenței în comuniune deplină cu Dumnezeu prin Iisus Hristos, Domnul nostru.
Foto: Darius Echim
