Datoriile sociale ale creștinilor născuți de sus, încep în apostolul de astăzi cel puțin, printr-o metaforă a îmbrăcării: „îmbrăcați-vă cu simțăminte de…” (vv. 12-14). Ideea intră în strânsă legătură cu dezbrăcarea de omul cel vechi supus patimilor, și îmbrăcarea cu omul cel nou, cel duhovnicesc care se înfrumusețează pe zi ce trece după Chipul Domnului Iisus (vv. 9-10). De aceea am spus încă de la început, că apostolul se adresează aici în special creștinilor născuți din Dumnezeu. Argumentația apostolului începe încă din 3, 1 subliniată de conjuncția ei tradusă prin „așadar”, care are rolul de a le reaminti colosenilor, că au înviat împreună cu Hristos Domnul la o viață nouă, de aceea conduita lor socială trebuie să fie compatibilă cu această înviere duhovnicească de care au avut parte la sfântul Botez (2, 11-12). Desigur că această viziune teologică a îmbrăcării întru virtuți, apostolul o împrumută din lumea Vechiului Testament, unde în (Levitic 16, 3-4) se oferă instrucțiuni precise despre cum trebuie să se îmbrace marele preot în Ziua Ispășirii (ebr. Yom Kippur), hainele sacre simbolizând sfințenia (Iezechiel 42, 14); sau în (Zaharia 3, 3-5) unde ne este prezentat Iosua, marele preot îmbrăcat de către Dumnezeu cu haine noi, prefigurând restaurarea preoției celui de-al doilea Templu. În pasajul acesta din urmă, antiteza este oferită de nevoia dezbrăcării hainelor vechi și ponosite ale lui Iosua, și îmbrăcarea celor noi primite din mâna Îngerului Domnului. Hainele cele vechi și murdare simbolizând păcatele lui Israel din perioada exilului din Babilon. Sfântul Pavel împrumută exact această viziune a profetului Zaharia, doar că o redă în termenii duhovnicești ai dezbrăcării de omul fără Hristos și îmbrăcării omului renăscut prin Învierea lui Hristos, al celui ce-L poartă în adâncul lui pe Hristos Mântuitorul (Galateni 2, 20).
