Datoriile noastre şi deficitul de încredere

de | iun. 11, 2015 | Editorial, Uncategorized

Criza creditelor şi a datoriilor populaţiei continuă să rămână un subiect dramatic pentru mulţi dintre semenii noştri şi o mare dilemă pentru autorităţi, care par tot mai incapabile de a găsi soluţii. Pe de-o parte ne lovim de lipsa de orizont a datornicilor, iar pe de alta de neputinţa unui sistem care, prin lipsa lui de viziune sau, mai grav spus, prin lăcomie a creat aceast blocaj. Pentru că în acest moment vorbim de o situaţie fundamentată nu doar pe deficite, ci şi pe păcate. Iar unul din păcatele capitale de care suferă societatea în care trăim şi de care nimeni nu mai vorbeşte astăzi este lăcomia.

Dacă ar fi să ne asumăm provocarea de a lectura acest subiect în cheie creştină, am putea spune că dincolo de defecţiunile unui sistem bancar, care este departe de a fi perfect, asistăm la un mare deficit de încredere. Şi tocmai acest lucru subminează substanţa societăţii în care trăim şi respectul faţă de instuţiile care au menirea de a ne face viaţa mai frumoasă şi în care băncile ocupă un loc privilegiat. Privită în esenţa ei, orice relaţie de împrumut este în primul rând un transfer reciproc de încredere de la cel care oferă un capital spre cel care îl primeşte. Şi acest lucru constituie fundamentul tuturor relaţiilor interumane, dar şi a raporturilor cu societatea şi cu instituţiile care o definesc.

Când oferi cuiva un credit, ivesteşti ceva mai mult decât capitalul de bani, şi anume încrederea că persoana respectivă va face exact ce spune cu acel împrumut şi că îşi va asuma rigoarea de a-l returna la timp, aşa cum a fost învoiala. De cealaltă parte, cel care cere un împrumut apelează în primul rând la onestitatea creditorului, convins fiind că acesta nu îi va trăda încrederea şi aşteptările şi că, prin împrumutul pe care i-l oferă, crede în visele şi proiectele pe care le are. De aceea putem spune că substanţa umană a oricărui împrumut este încrederea şi cinstea şi nu banul, iar capitalul primit trebuie să contribuie la lărgirea libertăţii celui care împrumută şi nu la limitarea ei. Toate acestea însă presupun câteva virtuţi esenţiale precum: onestitate, respect, transparenţă şi, mai ales dreaptă măsură sau cumpătare, inclusiv în a-ţi face vise şi idealuri.

Este la fel de evident că în acest moment intervine pericolul de a nu ştii exact care îţi sunt priorităţile şi mai ales posibilităţile, dar şi de a nu găsi onestitate şi bună credinţă din partea celui care oferă, care, înainte de a crede în proiectele tale şi de a le sprijini, îşi urmăreşte propriul interes. În mod evident creditorii au greşit din lipsa de transparenţă şi din neputinţa de a atrage atenţia asupra evaluării nevoilor reale şi au finanţat idealuri falimentare, în timp ce debitorii au greşit prin excesul de speranţă pe care l-au avut, fără a mai avea cenzura cumpătării. Este bine să ai proiecte şi idealuri pentru care să lupţi, dar niciodată să nu plăteşti preţul limitării propriei libertăţi, pe care o creditare deficitară sau nişte nevoie lipsite de realism ţi-o poate aduce.

A reînvăţa lecţia cumpătării şi a responsabilităţii, dar şi a gestionării sincere a propriilor nevoi este pentru noi, debitorii o maximă prioritate pentru a evita excesele. Astfel vom putea privi orice împrumut ca un instrument care să ne lărgească libertatea, prin proiectele pe care le face posibile, şi nu să o limiteze. La rândul lor, băncile trebuie să ne asigure că nu au abdicat de la valori precum onestitate, transparenţă, dar şi fermitate în a arăta care sunt adevăratele proiecte în care trebuie să investeşti capital. Numai aşa ele vor crede cinstit şi fără lăcomie şi pe mai departe în visele oamenilor şi ale lumii.

De fapt, esenţa însăşi a relaţiei noastre cu Dumnezeu se structurează asemenea unui credit, ea având la bază un mare capital de încredere pe care Domnul ni-l oferă şi totodată un orizont de aşteptări, care poate fi împlinit sau nu. Diferenţa esenţială este că acest capital iniţial nu se diminuează, chiar dacă el este risipit sau gestionat defectuos prin superficialitate şi nepăsare şi că el poate fi recâştigat în aceeaşi prospeţime dacă omul se reîntoarce la încrederea pe care i-o oferă Dumnezeu. Chiar dacă oferind credit Dumnezeu provoacă libertatea omului de a gestiona inteligent un capital în folosul semenilor săi şi nu în interes propriu, El o face cu scopul de a lărgi şi mai mult libertatea personală a fiecăruia de a face binele şi de a fi solidar cu semenii.

 

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/paul-siladi/" target="_self">Pr. Paul Siladi</a>

Pr. Paul Siladi

Preot, doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (2011), studii de teologie și publicistică la Universtatea Friedrich-Alexander Erlangen-Nürnberg (2009-2011). Realizează emisiuni religioase la Radio Renașterea din 2005, din 2012 colaborator al Ziarului Lumina, unde publică săptămânal pe tema spiritualității părinților deșertului, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ultimele cărți publicate: Riscul iubirii. Despre buna întrebuințare spirituală a obișnuitului, Ed. Doxologia 2019; Singurătatea îmblânzită. Reflecții citadine despre părinții pustiei, Ed. Trinitas, 2020.

Ultimele articole

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Înfricoșător lucru este să stai în preajma lui Dumnezeu. Așa ne spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Iar biografia Proorocului Moise ne-o dovedește cu prisosință. Schimbările în viața sa sunt atât de evidente și atât de radicale încât îi oferă personalității...

Mai multe din Editorial | Uncategorized
Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Poet, prozator și jurnalist român, a fost considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română. Acesta a fost Mihai Eminescu. S-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al 7-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o...

Ioan Botezătorul și Hristos

Ioan Botezătorul și Hristos

Text și context Fiecare relatare evanghelică își are începutul ei specific. Interesant este faptul că în vreme ce Matei insistă asupra genealogiei Mântuitorului, iar Luca explică lui Teofil de ce a fost nevoie de o relatare suplimentară a activității Sale pământești,...

Pe urma paşilor Tăi, Iisuse | Olga Greceanu – (Betleem)

Pe urma paşilor Tăi, Iisuse | Olga Greceanu – (Betleem)

Cărțile publicate sau rămase în manuscris ale Olgăi Greceanu copleșesc prin cuprinderea și valoarea lor. A scris mii de pagini, o parte din lucrări fiind distruse în bombardamentul avioanelor germane de la 1945, o altă parte fiind confiscată de regimul comunist. În...

Sfaturi duhovnicești pentru postul Crăciunului

Sfaturi duhovnicești pentru postul Crăciunului

Ne aflăm la începutul postului Crăciunului și medităm astfel la această perioadă care ne pregătește pentru întâmpinarea Praznicului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Postul Crăciunului este postul prin care ne pregătim duhovnicește ca să-l primim în...

Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu

Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu

Bătrânul Amfilohie sfătuia: „Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, evlavie, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu...

Lucrarea Sfântului Moise Arapul în Arhiepiscopia Clujului

Lucrarea Sfântului Moise Arapul în Arhiepiscopia Clujului

Sfântul Moise Etiopianul, un personaj controversat al vremurilor sale „Omul credincios trebuie să fie un model de urmat pentru ceilalţi oameni. E bine în viaţă să zideşti o biserică, să faci o casă, să scrii o carte, să înalţi rugăciuni pentru cei bolnavi şi necăjiţi,...