Debora, Estera și Iudita – „mironosițe ante tempus”

de | mai 9, 2022 | Episcopul Benedict - Articole

Viața Mântuitorului Hristos pe pământ indică o istorie care se derulează sub chipul a două momente – cel al prefigurării și cel al împlinirii. În felul acesta, timpul se arată într-o unitate și desfășurarea lui se realizează liniar și într-o succesiune calitativă, până la „plinire”, la desăvârșire. Această înțelegere oferă istoriei o coerență, o continuitate, o dezvoltare și o deschidere înspre un viitor în maxima lui formă, cea eshatologică. În acest popas spiritual vom avea în vedere trei personaje feminine ale Vechiului Testament – Debora, Iudita și Estera – cu un rol imediat și reprezentativ în istoria religioasă și națională a poporului evreu, dar și cu semnificații evidente în istoria mântuirii, lecturată în această succesiune prefigurare-împlinire.

Icoana pe care o reprezintă aceste trei personalități de excepție se poate exprima verbal prin chipul femeilor slujitoare tainei, „mironosițe în avanpremieră”, înainte de vreme, care impresionează prin puterea lor manifestată curajos, dar și discret, prin credința lor împotriva oricăror evidențe și situații previzibile, dar, mai ales, prin iubirea de care dau dovadă și care fac din ele mijloace prin care istoria, în toată complexitatea ei, să-și schimbe cursul într-o formă favorabilă, înțeleasă personal și colectiv. Ele devin model al acelui „anatema” (Romani 9, 3; Ieșire 32, 32) pentru credința și neamul lor, în fața pedepsei și a morții, într-o pledoarie existențială și dramatică pentru viață. Totul se desfășoară în interiorul unui Legământ, care dă „dreptul” la învieri succesive, în pregătire pentru Învierea cea de la plinirea timpului, garanție pentru învierea de obște. Astfel, aceste „femei mironosițe”, împreună-cuceritoare, dar și împreună-moștenitoare a vieții celei noi, se dovedesc binevestitoare de înviere de-a lungul istoriei, în așteptarea Învierii celei de la sfârșit.

Vom face o prezentare biografică succintă celor trei personalități biblice. Debora, în limba ebraică „albină”, este o femeie foarte iubită în istoria biblică. Efraimul este locul său de origine. Ajunge judecător în ținutul lui Israel și se dovedește, deopotrivă, proorociță, atunci când, din porunca lui Dumnezeu,  îl îndeamnă pe Barak, unul dintre liderii militari ai poporului, să atace Canaanul. Textul ne arată că Iabin, regele Canaanului, este învins, Domnul Însuși conducând bătălia de la râul Chișon, împreună cu întreaga natură care le este prietenă. Debora va fi lăudată peste veacuri pentru rolul său profetic în moștenirea pământului mult dorit. Din gura ei și a lui Barak ne-a rămas un imn, cuprins în Cartea Judecătorilor capitolul 5, cu caracter liturgic, lecturat cu entuziasm de evrei. Marele „erou” al cântării este Însuși Dumnezeu. Pe linia unei astfel de înțelegeri, imnul Deborei prefigurează o altă cântare, mult mai celebră, a Fecioarei Maria – Luca 1, 46-55. Domnul coboară în mijlocul bătăliei și stă de partea poporului său oprimat. Faptul că este numită „mamă a lui Israel” (Judecători 5, 7), ca una aleasă de Dumnezeu pentru a-i ocroti pe cei din neamul său, întărește o astfel de interpretare simbolico-prefigurativă.

Cea de-a doua femeie celebră în istoria poporului Israel este Iudita, cu o biografie la fel de interesantă și captivantă. Acțiunea îl are în centru pe Nabucodonosor al II-lea, regele Babilonului, care decide să cucerească Israelul. Iudita se pregătește prin post și îi vorbește neamului său, propunând un plan de salvare a cetății Bethulia. Cu mult curaj, „prudență și înțelepciune” (Iudita 8, 26-28), îl face pe generalul care conducea lupta, Olofern, să se îndrăgostească de ea. Acesta va fi ucis, poporul prinde curaj și învinge taberele adverse. Efigia Iuditei se conturează în jurul curajului dovedit în fața poporului la momentul potrivit și mărturisirea publică a lui Dumnezeu cel Viu cu riscul pierderii vieții. Credința este cea care mântuiește și nu armatele puternice: „Tu eşti Domnul, Care pune capăt războaielor” (Iudita 9, 7). În plus, se indică aici o învățătură prezentă frecvent în paginile Scripturii – Dumnezeu se folosește de cei mici și neînsemnați pentru a-i birui pe cei puternici, ce se ridică împotriva Lui. Din nou identificăm o trimitere profetică la Fecioara Maria, în imnul cuprins în Evanghelia după Luca: „Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi” (Luca 1, 51-53). Și mai mult, se poate observa în chipul Iuditei o prefigurare ex eventu a Fecioarei Maria din lauda pe care imnograful i-o aduce: „Mărită să fii tu, fiică, de Dumnezeu cel preaînalt, înaintea tuturor femeilor de pe pământ, şi preaslăvit să fie Domnul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul” (Iudita 13, 17). În episodul vizitei făcute de Maria verișoarei sale Elisabeta, evanghelistul Luca va relua câteva elemente din cartea Iuditei, dacă ne gândim la cuvintele de laudă adresate acesteia de către cei din cetatea Betulia, care pregătesc salutul și lauda pe care Elisabeta i-o face Fecioarei Maria, urmate apoi de răspunsul său (Luca 1, 43-55). Este evident că Luca însuși, uimit de acest personaj biblic, îl folosește pentru a creiona personalitatea Mariei din Nazaret.

Cel de-al treilea personaj biblic feminin, Estera, din nou este și ea o femeie foarte iubită în tradiția evreiască. Geografia sa o plasează în Persia, aflându-se sub grija verișorului său Mardoheu, una dintre fetele de la palat, care avea să ajungă chiar împărăteasă. La un moment dat, împăratul le cere tuturor să se închine lui Haman, unul dintre cei mai importanți oameni ai palatului, însă Mardoheu refuză. Acesta plănuiește să se răzbune pe el și pe poporul din care făcea parte. La solicitarea lui Mardoheu, Estera, după un post de trei zile, i se înfățișează Împăratului și îi redă cele întâmplate. Haman este pedepsit, iar poporul său salvat. Rolul Esterei este evidențiat prin curajul de a vesti adevărul într-un moment de maximă intensitate pentru un popor întreg. Cheia de lectură este una sub semnul providenței, care intervine în favoarea unui popor oprimat și supus agresiunilor din partea celor mai puternici decât el. Această intervenție a lui Dumnezeu, care constituie conținutul sărbătorii Purim, este interpretată în cheie pascală, ca actualizare a acelui prim Paști, consumat în Egipt. Înțelegem și de aici semne evidente ale învierii înainte de Înviere.

Toate aceste trei personalități biblice au ocupat un rol secundar în „învierile” întâmplate în decursul istoriei poporului Israel, întrucât nu au avut puterea de decizie în popor. Însă, toate s-au dovedit personaje cheie în biruința binelui. Fiind una cu poporul, a fost foarte firesc pentru ele să se pună în slujba biruinței vieții, animate de „nebunia credinței” și de „puterea dragostei”, în contexte imposibile și cu previziuni dintre cele mai sumbre. Se pot identifica aici asemănări de atitudine și acțiune între aceste chipuri feminine de excepție și femeile mironosițe, slujitoare Învierii lui Hristos, în jurul și împreună cu Fecioara Maria. Și acestea din urmă, în cel mai negru context al istoriei, când, pentru puțin timp, viața părea înghițită și învinsă definitiv de moarte, au avut curajul să-și manifeste credința, însoțindu-L pe Domnul la Cruce, iar, după moartea Lui, să „se aventureze” și să meargă pe urmele Celui răstignit și mort, la întâlnirea dintre moarte și viață. Și acest lucru se întâmpla pentru că iubirea pentru Cel răstignit era conținutul propriei lor vieți, dar și mobilul întregii lor atitudini.

Seriozitatea credinței, împreunată cu puterea iubirii, le fac atât pe mironosițele „ante tempus”, cât și pe cele ale vremii să ocupe roluri importante în drumul către înviere, și, în consecință, să se bucure primele de vestea învierii. Este vorba, de fiecare dată, în mijlocul unei istorii ajunse la capăt, de anunțul unei noi Împărății, care se inaugurează cu o înviere, eveniment pe cât de imprevizibil, pe atât de consistent, cuprinzător și cu extindere în timp. Și acest lucru, ca o repetiție până la Învierea lui Hristos, eveniment total și definitiv, dar și în așteptarea învierii celei din urmă, într-o istorie care ea însăși își așteaptă împlinirea, când Dumnezeu va fi „toate în toți” (1 Corinteni 15, 28).

Lecția pe care aceste trei femei de excepție ne-o lasă o voi sintetiza în trei idei succesive, care se dezvoltă una din cealaltă. În primul rând, atitudinea lor denunță orice formă de agresiune a celor puternici împotriva celor vulnerabili. În cazul acesta, Învierea înseamnă și răsturnarea de situații, potrivit logicii lui Dumnezeu – cei puternici vor cădea de pe tronuri. A fi cel dintâi nu presupune dominarea, autoritarismul și violența, ci slujirea în duhul iubirii smerite față de ceilalți (Marcu 42-45).

În al doilea rând, înțelegem din biografiile acestor trei personalități biblice că Dumnezeu stă de partea celor mai mici, vulnerabili și lipsiți de apărare și că marile destine se construiesc prin chemări și alegeri speciale din rândul lor. Acest lucru presupune intervenții surprinzătoare și definitive ale lui Dumnezeu în istorii ajunse la limită, clarificând situații, indicând direcții și oferind mijloace pe care aceste istorii sumbre să le folosească pentru a genera învieri răsunătoare și de durată.

În cele din urmă, din aceste exemple observăm că Dumnezeu așează la buza mormântului istoriei, dar și pe drumul învierii lumii, personaje feminine, excluzând orice lectură feministă a textului, care, discret, dar definitoriu, să contribuie la (îm)plinirea istoriei. Acestea, ilustrând ex eventu ceata femeilor mironosițe și, mai ales, icoana celei dintâi dintre femei, Fecioara Maria, primul lucrător și martor al Învierii. Ele răspândesc peste tot în istoria trecută, prezentă, dar și viitoare, bucuria izvorâtă din mormântul lui Hristos: „Veniţi de la mormânt femei binevestitoare și ziceţi Sionului: primește de la noi bunele vestiri de bucurie ale Învierii lui Hristos; veselește-te, saltă și te bucură, Ierusalime, pre Împăratul Hristos văzându-L din mormânt, ca un Mire ieșind[1].

BENEDICT Bistrițeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului


[1] Penticostar, București, EIMBOR, 2012, p. 23.

Ultimele articole

Nicu Alifantis la Bistrița Folk 20

Nicu Alifantis la Bistrița Folk 20

Vineri 18 noiembrie 2022, începând cu ora 12.00, Clubul Cultural CoșBook al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud va fi gazda unei noi ediții a programului „Poezia muzicii, muzica poeziei”, invitat fiind maestrul Nicu Alifantis. Vor fi lansate cu acest...

Iov și fidelitatea necondiționată față de Dumnezeu

Iov și fidelitatea necondiționată față de Dumnezeu

În literatura creștină Iov se arată un personaj fascinant pentru biografia sa pe cât de intens ascendentă, pe atât de rapid descendentă și, mai ales, atrage atenția nemișcarea în comportamentul său obișnuit și în relația lui cu Dumnezeu și cu cei din jur. Este și...

Regele Solomon, înțeleptul lui Dumnezeu

Regele Solomon, înțeleptul lui Dumnezeu

Ca și în cazul tatălui său, biografia Regelui Solomon ne indică o cale comună, cu fapte luminoase, dar și gesturi și acțiuni reprobabile, un tablou amestecat cu lumini și umbre, în culori diferite, ba chiar în opoziție. În consecință, avem de-a face cu o...

Proorocul David, lecție de sfințenie pentru omul obișnuit

Proorocul David, lecție de sfințenie pentru omul obișnuit

Portretul lui David se poate realiza având în vedere mai multe unghiuri, întrucât avem de-a face cu o personalitate plurivalentă și cu o biografie extinsă, complexă și chiar complicată. El este cunoscut drept prooroc, dar și rege, cu o misiune bine conturată în...

Mitropolitul Kallistos Ware – „podarul” Ortodoxiei în Occident

Mitropolitul Kallistos Ware – „podarul” Ortodoxiei în Occident

Față de omul „exterior” contemporan, Mitropolitul Kallistos propune „omul lăuntric”. În fața literei, în fața aparenței, Mitropolitul Kallistos așează viața în Duh, coborârea în adânc. În fața activismului, Mitropolitul Kallistos propune fixarea în contemplație....

Proorocii Ilie și Elisei, experiență și continuitate

Proorocii Ilie și Elisei, experiență și continuitate

În conștiința poporului Israel, dar și în tradiția creștină ulterioară, Proorocului Ilie i s-a atribuit o existență misterioasă și o biografie în consecință. Petrecerea sa pământească stă undeva între pământesc și ceresc și, tocmai de aceea, icoana sa a fascinat și...