Deschiderea Cursurilor de îndrumare duhovnicească destinate preoților din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

de | apr. 5, 2022 | Actualitatea religioasă

La Mănăstirea Nicula din județul Cluj au debutat luni, 4 aprilie 2022, cursurile preoțești de duhovnicie, dedicate clericilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Lucrările au început cu o slujbă de Tedeum, oficiată în biserica nouă a așezământului monahal, la finalul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a adresat celor prezenți câteva îndemnuri cu privire la viața duhovnicească a preotului.

De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe clerici la practicarea intensivă a virtuților. Apoi, Părintele Mitropolit a reluat apelul de ajutorare a refugiaților ucraineni.

Anul acesta cursurile se vor desfășura în două serii, în perioada 4 – 7 aprilie, la Mănăstirea Nicula, iar în perioada 11 – 14 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, cu participarea a câte 20 de preoți de mir din protopopiatele eparhiei.

Cursurile sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă și urmăresc să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe o tematică de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Prima serie a debutat cu prelegerea Părintelui Mitropolit Andrei, urmând ca în următoarele întâlniri să susțină comunicări Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Arhim. Prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Eparhia Clujului, Arhim. Lect univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, și arhim. Samuel Cristea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

În cele 4 zile de curs, preoții participă la întregul program liturgic al mănăstirii, susțin meditații asupra unor subiecte, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor, pregătirea credincioșilor pentru spovedanie, sau raportul dintre spovedanie și împărtășanie, participând, în același timp, și la discuțiile practice pe care le vor avea cu părinții duhovnici și cu ceilalți invitați.

Mai multe fotografii AICI.

Ultimele articole

Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite

Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite

Muzeul Etnografical Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud,Muzeul National al Țăranului Român, Muzeul Județean Gorj „Alexandru $tefulescu”, Muzeul...

Agenda ierarhilor în Duminica a 17-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 17-a după Rusalii

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 29 ianuarie 2023, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Concert de colinde la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca

Concert de colinde la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat luni, 5 decembrie 2022, la concertul de colinde susținut de Corul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” și de...

Slujire arhierească în Parohia Ortodoxă Sânnicoară

În Duminica a 27-a după Rusalii (a tămăduirii femeii gârbove), 4 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea din Parohia Ortodoxă Sânnicoară, județul Cluj,...