Într-o conferință organizată de ASCOR în anul 2013, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a fost întrebat următorul lucru: „Ce să facem când împietrirea inimii e atât de adâncă încât deși citim un canon de ore întregi nu simțim nimic, nu ne mișcă nimic, ci citim ca un robot? Ce să facem cu canonul în asemenea situații? Există alte soluții înafară de rugăciune, care ne-ar mobiliza și ne-ar face să ne apropiem mai mult de Dumnezeu în asemenea contexte?” Preasfinția Sa a răspuns: „Cu siguranță că în asemenea stări, rugăciunea citită nu prea ne este de folos și aici duhovnicii trebuie să aibă înțelegere și să nu impună, totuși, poveri pe umerii ucenicilor. Și atunci când nu merge rugăciunea citită, să încercăm să ne rugăm simplu, să încercăm să facem rugăciunea tocmai din această neputință de a ne ruga – Uite, Doamne, aș vrea să mă rog, dar nu sunt în stare, îmi este inima împietrită, nu mai simt nimic, nu știu ce să fac. Să o spui Domnului ca pe o spovedanie și această spovedanie către Dumnezeu va deveni o rugăciune foarte fierbinte pentru că te exprimi pe tine așa cum ești. (…) Îmi place foarte mult epicleza de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unde spune preotul – Nu pentru dreptățile noastre, pentru că nu am făcut ceva bun pe pământ, ci pentru mila Ta și pentru îndurările Tale pe care le-ai revărsat cu prisosință peste noi, îndrăznim să ne apropiem de sfântul și dumnezeiescul jertfelnic.”
