Despre Liturghia catehumenilor

de | iun. 14, 2021 | Catehetica

Sufletul ne îndeamnă să începem această cateheză cu un gând din Sf.Ioan de Kronstadt: „Ce poate fi mai măreț, mai mișcător, mai de-viață-făcător pe pământ decât slujirea Liturghiei? Aici se închipuie și se săvârșește cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu față de neamul omenesc – unirea lui Dumnezeu cu oamenii prin întrupare, prin dumnezeiasca Sa învățătură, prin pătimire, moarte, îngropare și înviere – taina înnoirii și îndumnezeirii omenității, taina unirii oamenilor cu Dumnezeu prin întruparea, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui.” (Sf.Ioan de Kronstadt, Liturghia cerul pe pământ, p. 160)

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, respectiv a Sfântului Vasile datează din aceeași perioadă, din secolul al IV-lea. În vechime lucrurile erau puțin diferite de cele de acum, duminica și în sărbători, în bisericile răsăritene era celebrată Liturghia Sfântului Vasile, iar peste săptămână a Sfântului Ioan.

Faptul că în cele din urmă s-a impus a Sfântului Ioan poate fi explicat prin prisma anaforalei mai scurte decât a Sfântului Vasile. Ce este anaforaua? Termenul a mai fost întâlnit și într-o definiție scurtă și simplă, am putea spune că anaforaua este suita de rugăciuni de mulțumire și laudă aduse lui Dumnezeu ce preced momentului prefacerii pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Domnului. Cu alte cuvinte rugăciunile ce se rostesc în taină în timpul cântărilor de la strană, „Cu vrednicie și cu dreptate…”,„Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot…”, „Pe Tine Te lăudăm…” constituie Anaforaua Sfintei Liturghii.

După cum am putut observa și în cateheza anterioară, Sfânta Liturghie are trei părți importante, dintre care doar două sunt accesibile credincioșilor: Proscomidia, Liturghia catehumenilor și Liturghia credincioșilor. Dacă ceea ce se petrece în Proscomidiar, nu putem vedea din poziția de credincioși, Liturghia cuvântului și Liturghia euharistică pot fi urmărite până în cele mai mici detalii.

Acum vom medita asupra Liturghiei catehumenilor, căutând câteva din reperele istorice, dar și teologice în care aceasta este învăluită.

Ați observat că am folosit expresia de Liturghia catehumenilor. Aceasta își are originile în primele veacuri creștine când la această parte participa acea categorie de credincioși care nu erau încă botezați, ci erau în proces de educare creștină și care purtau numele de catehumeni. Cu alte cuvinte, în această secvență liturgică arhiereii, preoții și diaconii aveau ca preocupare principală învățarea evanghelică a celor ce doreau să intre în Biserica lui Hristos.

Din ce era compusă această parte a liturghiei? La început erau foarte multe lecturi din Sfânta Scriptură, din Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistolele Pauline și din Vechiul Testament. Actualmente în Liturghia Sfântului Vasile și a Sfântului Ioan ne-am rezumat la două lecturi, ceea ce cunoaștem ca fiind Apostolul și Evanghelia. E adevărat, uneori se întâmplă, cu precădere în Postul Mare, să avem de citit două pericope evanghelice, respectiv două pasaje din Epistolele pauline.

Tot în primele veacuri creștine, credincioșii și preoții intrau în același timp în biserică pentru Sf.Liturghie. De atunci ne-a rămas expresia de Intrarea mică. Cum era posibil acest lucru și ce s-a întâmplat până la fixarea Liturghiei la nivelul pe care-l cunoaștem astăzi? După cum vă subliniam în cateheza a II-a, pentru câteva veacuri proscomidia a fost pregătită de diaconi, respectiv de către preoți într-o anexă a bisericii, numită skevofylakion, acolo era așezată și Sfânta Evanghelie, respectiv acolo erau hainele preoțești. Părintele P.Pruteanu, analizând scrierile de specialitate, ne spune că începând cu secolul al V-lea „procesiunea intrării (numită mai târziu „Intrarea mică” sau „Intrarea cu Evanghelia”) era însoțită de cântarea imnului „Sfinte Dumnezeule..”, timp în care credincioșii trebuiau să ia loc în biserică” (Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p. 91). E important să știm că după așezarea proscomidiarului în incinta bisericii, în apropierea Altarului, această procesiune de intrare a credincioșilor și preoților a rămas doar la nivel de simbol. Când avem slujbă cu arhiereu putem observa că el rămâne în mijlocul bisericii până la cântarea Fericirilor, când are loc vohodul (intrarea) mic cu Evanghelia.

Abia din secolul al XI-lea ceea ce cunoaștem noi drept antifoane au fost cântate în cadrul Sfintei Liturghii (pe atunci erau psalmii 91, 92 și 94), și, tot de atunci se pare că Binecuvântarea mare și Ectenia mare ocupau locul pe care-l ocupă acum. O evoluție însemnată a mai fost înregistrată în secolele al XIV-lea și al XV-lea.

Deosebit de importantă este înțelegerii începutului Sfintei Liturghii prin așa numita „Binecuvântare mare”. Formula este următoarea: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”  Care este semnificația acestei formule? Asupra istoriei intrării ei în Sfânta Liturghie vom afla opinări diferite, dar, toate converg, când vine vorba de mărturisirea Sfintei Treimi.

În ce privește învățătura despre Sfânta Treime, O Ființă în Trei Ipostasuri, trebuie să ne înțelegem limitele și să căutăm pătrunderea ei prin rugăciune, nu prin rațiune.  Vă voi relata o istorioară: „Această învățătură despre Sfânta Treime, Ființa neapropiată, neîmpărțită, Însușirile ipostatice ale Persoanelor l-a preocupat zi și noapte pe egumenul unei mânăstiri. Într-o seară cu cerul înstelat și senin, obosit de studiu, râvnă și căutare, a  ieșit din mânăstire să se plimbe, bucurându-se de liniștea nopții și zicând rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă pe mine păcătosul!” Mergând așa, s-a îndepărtat de mânăstire și, după aproximativ o jumătate de oră, a întâlnit o stână de oi. „Ce ciudat! și-a zis în sinea lui, avem lângă mănăstire o stână de oi și eu nu știam”! A luat aminte la ciobanul stânii care făcea ceva curios: ridica mâna către cer arătând aici și acolo, iar după aceea se apleca și scrijelea ceva pe pământ. Făcea aceasta de suficient timp și egumenul, curios, s-a apropiat și l-a întrebat:

  • Omule al lui Dumnezeu, ce faci aici, noaptea?
  • Părinte, eu număr stelele și scriu pe pământ câte am numărat. De aceea, ridic iar mâna, număr și iar scriu, iar la sfârșit fac adunarea.
  • Măi omule binecuvântat, vrei să numeri stelele!? Dar sunt miliarde și miliarde, poți să reușești tu aceasta?
  • Dar adevărurile lui Dumnezeu pe care tu le măsori și le cauți pot fi măsurate? Le poate mintea ta cuprinde, părinte?

Și îndată ciobanul și stâna au dispărut din fața lui. Smerit și cu capul plecat, egumenul s-a întors la mânăstire zicând: Bine mi-a făcut! Bine mi-a făcut…!”( (Pr.Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, trad.pr.Victor Manolache, Ed.Bizantină, București, 2005, p.47)

Cântarea pe care noi o cunoaștem drept „Sfinte Dumnezeule…”, în limbajul liturgic Trisaghion, a intrat în Liturghie undeva la începutul secolului al V-lea (deci, după 401), iar traducerea corectă, după spusele aceluiași liturgist Petru Pruteanu ar fi următoarea: „Sfânt este Dumnezeu, Sfânt și tare, Sfânt și fără de moarte; miluiește-ne pe noi. Urmând însă traducerea slavonă, românii au tradus substantivele la vocativ: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”.(Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p. 96).

De asemenea, ceea ce cunoaștem drept „Ectenie mică” abia după secolul al X-lea intră în Liturghie, înainte folosindu-se expresia „Cu pace Domnului să ne rugăm”, după care urma rugăciunea. Adăugarea acestor ectenii a „favorizat ca rugăciunile de pe lângă ectenii să nu mai fie citite cu voce tare, ci în taină”. (Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p.100).

Rânduiala așezării rugăciunilor și a antifoanele, așa cum le avem astăzi, datează din veacul al XII-lea.

Desigur, sunt încă multe elemente pe care ar trebui să le subliniem, însă spațiul unei cateheze nu ne va permite să fim compleți. Vom adăuga și faptul că această parte a Liturghiei se încheia în momentul concedierii catehumenilor prin formula liturgică: „Câți sunteți chemați ieșiți, cei chemați ieșiți, ca nimenea din cei chemați să nu rămână, câți suntem credincioși, iară și iară Domnului să ne rugăm!” Acesta era momentul când cei care nu primiseră Sfântul Botez erau nevoiți să iasă pentru că nu puteau participa la misterul Euharistic și nici nu puteau să se împărtășească. Cu adevărat, liturghia catehumenilor se încheia când preotul rostea cu voce înaltă: „Ca și aceștia împreună cu noi să slăvească preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”. „Ușile, ușile cu înțelepciune să luăm aminte!” (Ieromonah Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă…p. 112)

 

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Mai multe din Catehetica
„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

„Tatăl Nostru” – rugăciunea biblică prin excelență

1. Pregătirea aperceptivă[1] Se știe că omul moare fără aer. Dar se știe oare că sufletul omului fără rugăciune e sortit morții? Ne-am raportat vreodată la rugăciune ca la oxigenul vieții duhovnicești? Ce le-a spus Mântuitorul Apostolilor Săi când aceștia I-au cerut...

Acoperământul Maicii Domnului, în acatist și icoană

Acoperământul Maicii Domnului, în acatist și icoană

foto: doxologia.ro Între izvoarele de mâna întâi pentru înţelesul semnificaţiei sărbătorilor se înscriu, cu nebănuit de mare folos, acatistele şi icoanele care le sunt consacrate. Practic, acatistul descrie în versuri evenimentul sfânt din calendar, fie că este vorba...

Însemnarea cu semnul Crucii, cel mai frecvent act liturgic creștin

Însemnarea cu semnul Crucii, cel mai frecvent act liturgic creștin

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin,  atât în ceea ce privește cultul public cât și cel particular.  Însemnarea cu semnul Crucii este un act sacramental comun  deopotrivă clericilor și credincioșilor laici. Toți cei botezați au...

Pogorârea Duhului Sfânt | Cateheză

Pogorârea Duhului Sfânt | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului - Cateheza a X-a  Excurs istoric: Rusaliile, Dominica Pentecostes, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt ne este istorisită în Faptele Apostolilor 2, 1-4  și marchează împlinirea descoperirii celor Trei Persoane ale Sfintei...

Înălțarea Domnului | Cateheză

Înălțarea Domnului | Cateheză

Postul Adormirii Maicii Domnului - Cateheza a IX-a Excurs istoric: Înălțarea Domnului este una din cele mai vechi sărbători creștine, numită în unele părți ale țării și Ispas. Se celebrează la 40 de zile de la Învierea Domnului, joia, zi în care în Biserica Ortodoxă...