Dr. Petru Șpan, Școala lui Șaguna, editori Pr. Constantin Necula și pr. Ioan-Remus Răsvan, Editura Andreiana, Sibiu, 2023, 127 p.

Părintele profesor univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a demarat cu ani în urmă un ambițios proiect editorial de recuperare și restituire a operelor marilor săi înaintași de la catedrele de omiletică, catehetică, pastorală și pedagogie ale Institutului Teologic-Pedagogic Andreian, respectiv Academiei Andreiene din Sibiu. Astfel, după ce a readus în atenția teologilor, istoricilor și oamenilor de cultură contemporani cărțile iluștrilor cărturari, laici și clerici, Ioan Broșu (Casa de la Ierihon. Omilii și cuvântări bisericești, Sibiu, 2018), pr. Gheorghe Maior (Către elevii mei. Sfaturi pastorale, Sibiu, 2019) și pr. acad. Ioan Lupaș (Mângâiați poporul! Cuvântări bisericești, Sibiu, 2019), părintele profesor Necula, sprijinit de ucenici și colaboratori, ne readuce în actualitate opera a altor doi profesori iluștri ai școlii teologice-pedagogice sibiene: Petru Șpan (1860-1911) și Nicolae Terchilă (1898-1983), publicând, în prima jumătate a anului 2023, sub egida Centrului de Cercetare Teologică din Sibiu câte trei volume din scrierile celor doi. În cele ce urmează voi face referire doar la volumele lui Petru Șpan, lăsând cărțile preotului Terchilă pentru o prezentare ulterioară.

Originar din Lupșa, Petru Șpan a studiat la gimnaziile și liceele românești din Blaj și Brașov, apoi la Institutul Teologic-Pedagogic Andreian din Sibiu și la Universitatea din Jena, unde și-a luat doctoratul cu tema „Dezvoltarea pedagogiei lui Herbart de către Ziller” (1887). Principiile herbartiene urmăreau învățământul educativ și educația religios-morală, lecțiile fiind bazate pe intuiție, abstracție și aplicabilitatea lor, iar scopul educației era formarea caracterului religios-moral. Revenit la Sibiu, Dr. Petru Șpan s-a afirmat drept un strălucit profesor, pedagog și colaborator al organelor de presă sibiene, în mod deosebit al Telegrafului Român, precum și al diverselor reuniuni culturale, sociale și educaționale ale românilor transilvăneni. Din activitatea sa didactică și din scrierile sale răzbate convingerea că progresul națiunii române se poate face numai cu ajutorul culturii naționale urzită și cultivată în „școlile românești”, întemeiate pe „principiile religiozității și naționalității”. Șpan și-a argumentat și dezvoltat ideile didactice și crezul pedagogic-cultural și național în diverse articole, abecedare și volume publicate în mai multe ediții, titlurile acestor opuri fiind sugestive: Întrebări de educațiune și instrucțiune (Sibiu, 1891), Treptele formale ale învățământului (Sibiu, 1898, 1903), Idei pregătitoare în pedagogie (Sibiu, 1902), Noul Abecedar (Sibiu, 1904, 1906), Poveștile în educația școlară (Sibiu, 1905), Lecții de didactică (Sibiu, 1905), Lecții de psihologie (Sibiu, 1906), Lecții de pedagogie (Sibiu, 1908), Școala lui Șaguna(Sibiu, 1909) și altele. O parte dintre ele își păstrează actualitatea, toate având însă o relevanță pentru istoria pedagogiei, presei și elitelor românești din Transilvania, în special, a învățământului românesc, în general. Din acest motiv, părintele profesor Constantin Necula, preotul dr. Ioan Remus Răsvan și doctorandul Horia-Nicolae Ratz au reeditat recent trei titluri ale lui Petru Șpan, și anume: Lecții de didactică în usul școalelor pedagogice (Sibiu, 2023, 220 p.), Antologie de articole din Telegraful Român (Sibiu, 2023, 122 p.) și Școala lui Șaguna (Sibiu, 2023, 127 p.).

Cel din urmă volum merită o atenție deosebită, deoarece a apărut în contextul comemorativ al împlinirii a o sută cincizeci de ani de la trecerea în eternitate a mitropolitului Andrei Șaguna. La centenarul nașterii mitropolitului, profesorul Petru Șpan a dorit să reliefeze contribuția marelui arhiereu la renașterea culturii naționale românești din Transilvania prin evocarea figurilor bursierilor șagunieni, deveniți colaboratori apropiați ai acestuia și afirmați ca pedagogi naționali și mari dascăli ai Institutului teologic-pedagogic din Sibiu, considerați de Șpan modele ilustre pentru întreaga „dăscălime română ortodoxă din această patrie”. Volumul cuprinde zece capitole și se deschide cu evocarea lui „Șaguna ca bărbat de școală” în care este prezentată activitatea lui pe tărâm școlar și educațional (p.15-40) cu accent pe rolul său în dinamizarea învățământului confesional și sporirea numărului școlilor poporale, pe acțiunea de reorganizare a Seminarului teologic-pedagogic sibian, pe lansarea proiectelor fondării de noi gimnazii și a unei universități românești, pe radiografierea manualelor sale pedagogice și enumerarea bursierilor trimiși la studii peste hotare. Următoarele nouă capitole reprezintă scurte medalioane biografice, cu accentuarea activității didactice, și caracterizări emblematice schițate de Petru Șpan reprezentanților iluștri ai școlii șaguniene: Nicolae Popea, Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Nicolae Cristea, Dr. Daniel P. Barcianu, Dr. Ioan Crișan, Visarion Roman, George G. Bellissimus și trioului dăscălesc format din Moise Bota-Ioan Tuducescu și Emeric Andreescu.

Salut în mod deosebit efortul părintelui profesor Constantin Necula de a scoate din uitare figurile și operele unor iluștri reprezentanți ai pedagogiei și didacticii românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului XX, arătându-ne nouă tuturor că școala șaguniană a avut un rol decisiv în emanciparea națională, politică și culturală a românilor din Transilvania, învățăturile lor sănătoase și frumoase de credință, morală, iubire de neam și de biserică rămânând mereu actuale.