Serafim Armanca
Dragă prietenă, Ortodoxia este, pentru tine, o ușă închisă

Cehii n-au inventat doar berea. Doar la ei găsești Kofola, un fel de Coca-Cola la vremuri de necaz. Sau un fel de Cico din vremurile noastre apuse. Pahar după pahar, în tihn-alunecat, Kofola ne-a fost un prieten de nădejde. Mie și prietenei cu care, într-un mic sat ceh, povesteam în adâncurile nopții.

DSC_0801Felurite idei am tot perindat în tăcerea somnului celorlalți până când, povestea a alunecat, precum Kofola, spre gânduri despre credință, om și Dumnezeu. Prietena mea crede, ceea ce în țara Podului Sfinților este o minune. Crede nu în Budda, nu în Allah, nu în Osho (decât puțin), nu într-un Arhitect Universal, ci în Iisus Hristos, cel răstignit și înviat.

-Dar tu? Ești catolic sau protestant?

-..ortodox.

Ce înseamnă ortodoxia? Ortodocșii sunt creștini? Nenumărate întrebări, care fiecare se rezuma în acel „vreau să știu mai multe despre credința ta”, repetat cu insistență. La un moment dat, Kofola se terminase, iar plicurile de ceai deveniseră singurul ajutor. Târziu, în zorii acelei tulburătoare nopți mi-am dat seama cât de abrupt, cât de alunecos și cât de încurcat e drumul Damascului pentru prietena mea. Și-mi venea să mă cert cu Însuși Dumnezeu pentru asta.

Când soarele răsărise, ne-am dat seama că, pentru niciunul dintre noi nu era timp de odihnă și că îndată va trebui să fim la datorie. Dar oare mai are un creștin timp de odihnă? Mi-am amintit apoi că ortodoxia nu poate fi cunoscută cu adevărat din vorbe, oricât m-aș strădui. Că ortodoxia nu este manifest de partid și nici ghid moral pentru o viață ușoară. Că ortodoxia este viață cu ceilalți în Hristos și că pentru a o cunoaște, Liturghia este vitală.

În Praga am dat de vechiul lăcaș al husiților, Catedrala Sf. Nicolae, unde am putut intra fără să scot vreo coroană sau vreun leu. Ghidul de acolo, teolog ca mine, mi-a explicat prin detaliate desene cum ajung în două din cele cinci biserici ortodoxe ale orașului. Voiam să-mi îndrept pașii spre Catedrala Sfinților Chiril și Metodie.

-Am înțeles unde e. Dar oare o pot vizita, este deschisă?

-Da, da. Cred că da.

După câteva zeci de minute de buimăceală pe pavajele străduțelor din Praga, amorțit de frig, am găsit biserica-stindard a orașului și a Cehiei întregi, Catedrala Sfinții Chiril și Metodie. Dar sfinții ce odată deschideau inimile moravilor cu porunca iubirii, astăzi stăteau, pentru mine și pentru alții, închiși îndărătul unui lacăt serios. Am dat de o ușă cu sonerie. Din a treia încercare, în ușa deschisă de un deget de ivește o față, ce mai apoi devine tot mai vizibilă. E grec, probabil preot. Nu poate să-mi deschidă, că nu e program. Dar se va ruga pentru mine.

Un gând m-a fulgerat, totuși. Dacă în locul meu era altcineva, cu probleme mai serioase decât o simplă curiozitate? Dacă peste câteva zile, în fața acelei uși va apărea și va suna în zadar draga mea prietenă? Ușile ortodoxiei stau închise în țara unde câteodată ai putea crede că există mai multe biserici și statui de sfinți decât credincioși.

Deși am stat răbdător la explicațiile fratelui teolog husit, nu intenționam atunci să caut și o a doua biserică ortodoxă. Voiam să prind în obiectivul camerei mele apusul Podului Carol. Pe deasupra, era târziu și mă plimbam prin cartierele unui oraș imens. Un ceh cu freză afro, foarte amabil, m-a convins totuși că „în jumătate de oră ești acolo și înapoi”.

Am ajuns cu metroul în doi timpi în unul din acele cartiere nevizitate de turiști, unde peste tot simți în nări respirația trecutului comunist. Cumva, deși nimeni de pe străzi nu știa, am dat de o mică biserică ortodoxă, ascunsă în mijlocul unui cimitir. Călcând pe noroi, observ că e deschisă și mă bucur. În plus, dau de un arhimandrit rus, ce mă cadorisește rapid cu un pumn de bomboane. Câtă diferență între lacăte și bomboane!

Prind curaj și mă îndrept spre colțișorul bisericii, unde se vând cărți și obiecte. Îl întreb despre cărți în limba cehă. Întrebarea îl inconfortează nițel. De după rafturi întregi de rusă și slavonă, scoate patru sau cinci cărți în cehă, editate precum cărțile religioase de la noi prin anii 2000. „It’s a gift for you” și mi le oferă.DSC_0630_resize

Cinci cărți în cehă. Restul în rusă și slavonă. Pentru că la Biserica Adormirii Maicii Domnului se slujește doar în slavonă. La fel ca în alte trei biserici ale Pragăi. Doar la „Sfinții Chiril și Metodie” se slujește și în greacă și în engleză și în cehă. Și cine știe o dată la cât timp vine și rândul limbii cehe?

Mi-am adus aminte atunci de cuvintele acelui minunat om, ierarhul Kallistos Ware: Trebuie să ne angajăm în slujirea celor sărmani. Să ieșim din gogoașa noastră, să mergem în întâmpinarea celuilalt, să-L descoperim pe Hristos în aproapele nostru. Să ne inspirăm de la nebunii întru Hristos care merg înaintea nevoiașilor, a lepădaților, a prostituatelor, a bețivilor, a tuturor acestor proscriși ai pământului pe care clerul respectabil nu-i va întâlni niciodată.

Nici bomboanele, nici bucuria de a fi găsit biserica, nici cărțile primite nu mi-au putut împiedica plânsul isteric din drumul spre metrou. Ortodoxia este, pentru tine, draga mea prietenă, o ușă închisă. De pe străduțele pavate, de după colțurile lor și de după zidurile catedralelor goale, locuitorii aceste țări, trăind în lume fără nădejde și fără Dumnezeu, strigă cu suspinuri negrăite (Romani 8, 26). Iar cei care-L închid pe Domnul Vieții în spatele lacătelor sau al slovelor, nu le aud, așa cum nu aud chiar temutul cuvânt al Domnului Savaot: „De voi zice celui rău: Vei muri! şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta. (Iezechiel 3:18).

Cât despre tine, draga mea prietenă, mă voi ruga Acelui Răstignit Care, de pe Podul Sfinților privește cu nemăsurată tristețe, să-ți dăruiască visul american. Poate acolo, pe pământul necălcat de apostoli, vei găsi un nou apostol al neamurilor care să fie pentru tine ceea ce eu, poate, nu voi putea fi vreodată.

 

Cu drag, Serafim

Related posts

Distribuie