Duminica Rusaliilor, sărbătorită în cartierul clujean Mănăștur

de | iun. 20, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 20 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia i-a îndemnat pe credincioși să citească zilnic din Sfânta Scriptură și să se roage Duhului Sfânt ca să le lumineze viața.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Coral Bizantin „Sfântul Ioan Damaschinul”, dirijat de lect. univ. dr. Sorin Albu.

La finalul Sfintei Liturghii, conform tradiției, Părintele Episcop-vicar Benedict a săvârșit slujba de sfințire a apei, a binecuvântat spicele de grâu și a rostit rugăciuni pentru roadele pământului. De asemenea, a sfințit racla care adăpostește părticele din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii lăcașului de cult.

Pentru credincioșii prezenți au fost pregătite 6.000 de flacoane cu apă și 5.000 de legături de spice de grâu.

„Dacă la oraș nu se poate ieși nici la râu și nici la holdă, iată că putem să păstrăm vechile și bunele tradiții într-o variantă adaptată”, a spus preotul paroh Dan Cismaș.

Sfânta Liturghie de astăzi a deschis seria de manifestări organizate de Parohia „Sfinții Apostoli Pentru și Pavel” din Mănăștur, cu ocazia hramului.

Până pe 29 iunie vor avea loc mai multe evenimente cultural-educative și religioase.

Cei tineri vor avea parte de activități recreative și educative, dar și de ateliere de meșteșuguri tradiționale, desfășurate în curtea bisericii și la demisol.

Apoi, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul va fi adusă spre închinare, din Grecia, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Luca al Crimeii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Miron Costin – cronicar român

Miron Costin – cronicar român

Miron Costin a fost un boier, diplomat, dregător și important cronicar moldovean. Cea mai cunoscută operă a sa este „Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche”, în care continuă să relateze istoria poporului nostru din momentul...

Psaltirea – Catisma a unsprezecea

Psaltirea – Catisma a unsprezecea

PSALMUL 77 Al lui Asaf 1. Luați aminte, poporul meu, la legea mea, plecați urechile voastre spre graiurile gurii mele. 2. Deschide‑voi în pilde gura mea, spune‑voi cele ce au fost dintru început, 3. Câte am auzit și am cunoscut și câte părinții noștri ne‑au învățat....

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Preoții din protopopiatul Dej și-au amintit de fostul lor protopop, părintele Teofil Herineanu. Joi, 16 iulie 2015, de la ora 10:00, în deschiderea ședinței lunare, la care au participat toți clericii, aceștia au săvârșit o rugăciune pentru odihna celui care în data...

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

În semn de cinstire și respect, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a primit din partea comunei bistrițene Urmeniș titlul de „Cetăţean de Onoare”. Distincția i-a fost înmânată ierarhului sâmbătă, 11 iulie 2015, de domnul primar...