Aflăm de la Solomon un lucru extraordinar: acela că Dumnezeu n-a făcut moartea. Dumnezeu l-a făcut pe om tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, iar moartea este un accident care a intervenit în viaţa omului datorită păcatului.
Dacă Dumnezeu n-a făcut moartea, omul nici nu se poate obişnui cu gândul morţii, deşi, din punct de vedere duhovnicesc e bine să te gândeşti la moarte ca să ai grijă de viaţa ta şi de modul în care ţi-o petreci. Totuşi, deşi e bine să ne gândim la moarte, omul nu se poate obişnui cu ideea morţii. De aceea, oarecum, în numele nostru, al tuturor, Lucian Blaga, într-un aforism, zicea aşa: „Doamne, opreşte trecerea, ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, totuşi, opreşte ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”[i].
Ceasornicul nu poate fi oprit, şi atunci, cu nostalgie, aşa cum este şi toamna în care ne aflăm, Magda Isanos, a scris următoarele versuri, dând glas simţămintelor omului:
„E-atât de trist să cugeţi că-ntr-o zi, poate chiar mâine,
Pomii de pe-alee, acolo unde-i vezi, o să mai steie,
Voioşi, în vreme ce noi vom muri.
Atâta soare, Doamne, atâta soare-o să mai fie-n lume după noi,
Cu mii de anotimpuri şi de ploi,
Cu zori din care şiruie răcoare.
Şi iarba asta o să mai răsară,
Şi luna tot aşa o să se plece,
Mirată, peste apa care trece.
Noi, sigur n-o să fim a doua oară.
Şi-mi pare-aşa de rău, că se mai poate
Găsi atâta vreme pentru ură,
Când viaţa nu-i decât o picătură,
Între acest moment şi celălalt.
Şi-mi pare ne-nţeles şi trist,
Că nu privim la cer mai des,
Că nu culegem flori, că nu iubim,
Noi, care-atât de repede murim”[ii]
Murim repede, dar aflăm din Evanghelia Domnului Hristos că nu moartea este ultima pagină, ultimul cuvânt al existenţei noastre. Mântuitorul, vrând să ne demonstreze că nu moartea este ultima parte a vieţii noastre, a făcut trei învieri din morţi, ca o anticipare a învierii celei de obşte. Mai mult decât atât, înainte de a-l învia pe Lazăr, le-a mângâiat pe surorile acestuia şi ne mângâie pe noi până astăzi, cu următoarele cuvinte: „Amin, amin zic vouă, cel ce crede-n Mine, chiar dac-ar muri va trăi, iar cel ce trăieşte crezând în Mine, nu mai moare niciodată” (Ioan 11, 25-26).
Aceasta este realitatea: Domnul Hristos este Domnul vieţii. Atunci când Tatăl ne-a creat, prin mâna Fiului, ne-a făcut tineri, sănătoşi, frumoşi şi nemuritori. Moartea este un accident, dar totuşi este o realitate.
Aceasta este realitatea pe care trebuie să ne bazăm: „Promisiunea Lui, viaţă veşnică este”, că noi toţi „câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi-mbrăcat”, că împreună cu El biruim suferinţa, necazul, boala şi moartea şi vom redeveni tineri, sănătoşi, frumoşi şi nemuritori. Până atunci, anii pe care ni-i dă El pe pământ, e bine să-i trăim frumos.
[i] Lucian Blaga, Poezii, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 77.
[ii] Magda Isanos, Poezii, Editura Libra, Bucureşti, 1996, p. 214.
Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016
