Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

de | ian. 5, 2024

Cuvântul agheasmă în limba greacă înseamnă apă sfințită. După importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare şi Agheasmă Mică.

În Biserica Ortodoxă, în ajunul şi în ziua sărbătorii Botezului Domnu­lui (5 şi 6 ianuarie), se oficiază Sfin­ţirea cea Mare a apei, numită şi Agheasma Mare. Această slujbă se săvârşeşte doar în aceste zile ale Bobotezei. Se numeşte Sfinţirea cea Mare a apei deoarece apa sfinţită de sărbătoarea Bobotezei, conform „Învățăturii de credință creș­tină ortodoxă”, are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh în cursul rugăciunii de sfinţire, iar sfinţirea are loc în ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele, botezându-Se în Iordan.

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea eiEfectele Aghesmei Mari le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire, unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”.

De aceea, Agheasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust ca atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti. O parte din ea se păstrează în Biserică, într-un vas anume (vasul de aghiasmă, numit şi aghiasmatar), şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (ierurgii). Cu dânsa preoţii stropesc casele credincioşilor şi pe cei ai casei, în ajunul Bobotezei.

Cu Agheasma Mare se stropesc toate persoanele şi lucrurile care trebuie să fie exorcizate, curăţite şi binecuvântate sau sfinţite, ca de pildă, rânduiala la curăţirea fântânii spurcate, la vasul cel spurcat, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea Crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi a Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea eiveşmintelor bisericeşti ş.a. În unele părţi (ca de exemplu prin Bucovina şi Transilvania) există obiceiul de a stropi cu aghiasmă şi trupurile celor răposaţi, pentru ca astfel sufletele lor să se înfăţişeze sfinţite la Înfricoşătoarea Judecată.

Agheasma Mare e folosită, de asemenea, de către arhiereu la sfinţirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului şi Marelui Mir ş.a. În casele credincioşilor, Aghiasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. (…) Se obişnuieşte să se guste dintr-însa din  ajunul Bobotezei până la odovania praznicului (14 ianuarie). De asemenea, se mai poate bea în zile de post mai aspru sau la unele sărbători, cu binecuvântarea preotului duhovnic. Îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând Agheasmă şi apoi anafură. Când ne împărtăşim, Agheasma se ia după împărtăşanie, iar când luăm numai anafura, Agheasma se ia înainte de anafură, după cum se arată în cartea Liturgica specială a părintelui prof. dr. Ene Braniște.


Sursa: pr. prof. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 374-375.

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Educarea tineretului în atenția preoților clujeni

Educarea tineretului în atenția preoților clujeni

Conferințele de primăvară în Arhiepiscopia Clujului au debutat joi, 7 aprilie 2016. Primii care s-au întâlnit pentru a discuta despre educarea tinerilor au fost preoții protopopiatelor Cluj I și II. În deschiderea conferinței, care s-a desfășurat la Facultatea de...

Concert caritabil de pricesne la Dej, pentru un băiețel bolnav

Concert caritabil de pricesne la Dej, pentru un băiețel bolnav

Protopopiatul și Asociația Filantropia Ortodoxă din Dej vă invită să participați pe 11 aprilie la un concert caritabil de pricesne. Concertul va avea loc de la ora 18:00 în incinta Sălii Sporturilor din Dej și este organizat în beneficiul lui Andrei Fagea, un băiețel...

Premierea olimpicilor clujeni în Catedrala Mitropolitană

Premierea olimpicilor clujeni în Catedrala Mitropolitană

Numai prin Cruce se ajunge la Înviere, a spus Înaltpreasfințitul Andrei clujenilor prezenți, în duminica a treia din Postul Mare, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană. Ierarhul i-a îndemnat pe creștini ca atunci când trec prin încercări, necazuri...