Premierea olimpicilor clujeni în Catedrala Mitropolitană

de | apr. 3, 2016 | Actualitatea religioasă

Numai prin Cruce se ajunge la Înviere, a spus Înaltpreasfințitul Andrei clujenilor prezenți, în duminica a treia din Postul Mare, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană.

Ierarhul i-a îndemnat pe creștini ca atunci când trec prin încercări, necazuri sau suferințe să își înalțe ochii spre cer, că doar de acolo va veni puterea. Mai mult, ei au fost sfătuiți să își amintească că însuși Hristos, fiul lui Dumnezeu a suferit din dragoste pentru noi, luând asupra sa păcatele lumii pentru a ne mântui. Înaltpreasfințitul Andrei a explicat, citându-l pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, că pe această cale a mântuirii unii dintre noi suntem călăuziți prin providență, alții prin judecată:

La finalul Liturghiei din Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, a avut loc, în prezența reprezentanților Inspectoratului școlar, a părinților și a cadrelor didactice, festivitatea de premiere a elevilor olimpici la Religie.

Toți cei peste 50 de olimpici au fost felicitați de Mitropolitul Clujului pentru rezultatele frumoase
obținute anul acesta la olimpiada de religie și la Concursul școlar „Urmarea lui Hristos”. Nu au fost uitați nici cei aproximativ 30 de profesori care s-au ocupat de pregătirea elevilor.

Cu acest prilej, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a amintit de responsabilitatea părinților și a cadrelor didactice în educarea și formarea celor care sunt viitorul acestei țări:

Toți olimpicii, dar și profesorii lor au primit din partea Înaltpreasfințitului Andrei, diplome și premii, în semn de apreciere pentru munca și efortul depus în promovarea educației religioase.

 

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 24 septembrie 2023, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,...

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...