Elisabeta Rizea a fost o ţărancă mică şi aprigă, îmbrăcată mereu în port naţional. Și-a pus întotdeauna viaţa în slujba semenilor şi a ținut piept, cu mult curaj, opresiunilor regimului comunist. A plătit pentru această îndrăzneală cu  12 ani de temniţă grea. A rămas în istorie drept simbol al libertăţii şi demnităţii noastre.

Duminică, 28 iunie, se împlinesc 108 ani de la naşterea Elisabetei Rizea, eroină a rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraşului.

Elisabeta Rizea – pe numele la naştere Şuţa – s-a născut la 28 iunie 1912, în comuna Domnești, județul Argeș. A fost fiică de ţărani și nepoată a liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1948. Alintată în copilărie „Tuţa”, Elisabeta Rizea a urmat 7 clase primare la școala din satul natal. Din cauza sărăciei, a renunţat la carte pentru a munci pământul. La doar 19 ani, ea s-a stabilit în satul argeşean Nucșoara, unde s-a căsătorit cu Gheorghe Rizea, menționează agenția Rador într-un material impresionant închinat Elisabetei Rizea.

După ce în 1945 au venit comuniştii la putere, la Nucșoara a existat cea mai puternică și îndelungată mișcare anticomunistă din ţară. La finalul anului 1947, colonelul Gheorghe Arsenescu a înfiinţat aici „Haiducii Muscelului”, o grupare din care făceau parte foşti deputaţi, avocaţi, industriaşi, ofiţeri, monahi şi preoţi, învăţători şi profesori, studenţi, muncitori şi ţărani.

 „Haiducilor” li s-a alăturat şi soţul Elisabetei, Gheorghe Rizea, iar, mai apoi, şi locotenentul de cavalerie Toma Arnăuţoiu. Aproape 10 ani au supraviețuit aceşti partizani în munții Mușcelului.

Elisabeta a sprijinit grupul de rezistență anticomunistă, cu alimente, haine, bani, dar și informații. A plătit pentru îndrăzneală şi neobedienţă cu 12 ani de temniţă grea, prima dată între anii 1951-1956, iar a doua oară în perioada 1958-1964. A trecut, în cele două perioade de detenţie, prin închisorile de la Jilava, Mislea, Pitești, precum şi prin penitenciarele de la Miercurea Ciuc şi Arad.

În anul 1964, la 29 iulie, în urma decretului de amnistiere generală a deținuților politici, Elisabeta Rizea a fost eliberată din închisoare, revenind la Nucșoara, unde şi-a regăsit soţul şi pe cele două fiice. Însă în gospodăria ei nu a mai găsit absolut nimic. Comuniştii i-au confiscat absolut toate lucrurile. A rămas mult timp cu eticheta de „duşman al poporului”. Ca urmare, a fost pentru următorii 26 de ani ţinută sub strictă supraveghere. Era chemată adeseori, împreună cu soţul ei, la interogatorii. Abia după Revoluţie, povestea eroinei Elisabeta Rizea a început să fie cunoscută. Despre bătăile crunte, până la leșin, pe care le-a îndurat în arest, despre rezistența ei şi a partizanilor din munţi s-a aflat odată cu Memorialul Durerii, serialul început în 1991 de Televiziunea Națională şi realizat de Lucia Hossu-Longin.

Elisabeta Rizea a trecut la cele veşnice la vârsta de 91 de ani, la 6 octombrie 2003. Ultima sa dorinţă a fost să vadă lumea limpezită: „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea”. Strănepotul Elisabetei Rizea, Bogdan Vârvoreanu, încearcă să împlinească o dorință a ei: aceea de a duce mai departe povestea rezistenței anticomuniste de la Nucșoara. Cu susţinerea Casei Regale a României, a înființat o asociație care-i poartă numele și a început proiectul „Casei memoriale Elisabeta Rizea”.

Casa din comuna argeşeană Nucşoara este unul dintre simbolurile luptei anticomuniste. Cei care doriţi să aflaţi mai multe despre proiect, dar şi cum puteţi ajuta la realizarea casei memoriale Elisabeta Rizea puteţi intra pe site-ul casaelisabetarizea.ro.