Episcopul-vicar Benedict a sfințit Capelele mortuare din Dumitra și Vermeș

de | iun. 6, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 6-a după Paști (a vindecării orbului din naștere), 6 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Dumitra, Protopopiatul Năsăud, prilej cu care a liturghisit și a binecuvântat noua Capelă mortuară din localitate.

De la ora 10:00, în biserica parohială ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia, protosinghelul Teofan Timiș, preotul paroh Marius Moldovan, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, pornind de la exemplul Mântuitorului care l-a vindecat pe orbul din naștere, Preasfinția Sa a arătat cum trebuie să ne comportăm cu semenii noștri.

 

La finalul slujbei, ierarhul a sfințit noua capelă mortuară din localitate, construită recent cu sprijinul Primăriei Dumitra.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stravrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe preotul paroh Marius Moldovan, fostului paroh, preotului pensionar Ioan Moldovan, i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, iar primarului comunei Dumitra, Bălăjan Gheorghe, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Credincioșii din Dumitra se roagă într-o biserică construită în perioada 1890-1899, de cultul evanghelic-lutheran, de la care a fost cumpărată de Parohia Ortodoxă Dumitra, în anul 1974.

După ce a fost renovată și adaptată slujirii cultului ortodox, în  anul 1977  biserica a fost sfinţită de Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

Mai multe fotografii AICI

Binecuvântarea Capelei mortuare din Vermeș

În după-amiaza zilei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba de binecuvântare a noii Capele mortuare din Parohia Vermeș, Protopopiatul Beclean.

Cu acest prilej, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în construirea edificiului și a subliniat grija și preocuparea de felul în care trebuie să îi înmormântăm pe cei adormiți.

Capela a fost ridicată cu sprijinul Primăriei Lechința, de care aparține administrativ-teritorial localitatea Vermeș.

Astfel, în semn de apreciere și recunoștință, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict i-a oferit primarului comunei Lechința, Romeo Daniel Florian, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar parohului din Vermeș, preotului Paul-Valer Ziman, i-a acordat o diplomă de aleasă cinstire.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Folosul parastaselor

Folosul parastaselor

Parastasele sau pomenirile sunt rugăciuni însoțite de milostenie, care se fac pentru toți cei adormiți. Cuvântul parastas vine din grecesul „παράστασις” (parástasis) și înseamnă a se alinia alături de cineva, a sta în rând cu cineva, a fi camaradul de luptă,...

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un...

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...