Episcopul-vicar Benedict i-a vizitat pe elevii și profesorii Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin

de | mart. 13, 2023

Luni, 13 martie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a vizitat pe profesorii și elevii Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, cu prilejul prăznuirii Sfântului Cuvios Benedict de Nursia, ocrotitorul spiritual al celor studioși și al capelei instituției de învățământ, pomenit anual la data de 14 martie.

Cu această ocazie, în capela instituției de învățământ cu hramul „Sfântul Cuvios Benedict de Nursia”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat un Te Deum și le-a adresat elevilor și dascălilor un cuvânt de învățătură, spunându-le că această capelă este locul în care ei pot veni să stea de vorbă cu Dumnezeu, fiind locul cel mai sfânt și cel mai important din cadrul școlii. Totodată, ierarhul a dăruit liceului o Sfântă Scriptură.

Apoi, directorul instituției de învățământ, prof. Horea Dorin Mariș, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o plachetă de onoare.

De asemenea, un grup de elevi, coordonat de prof. Crucița Petrovici, a susținut un scurt moment artistic.

Alături de o parte din elevii liceului, la eveniment au fost prezente cadrele didactice și conducerea unității de învățământ, precum și protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop și preotul Tudor Petrovici (Parohia Huedin II).

La finalul întâlnirii, Preasfinția Sa le-a oferit elevilor și profesorilor prezenți cărți de rugăciune.

După evenimentul din capela școlii, PS Părinte Benedict a binecuvântat biblioteca liceului și noua sală de lectură.

Scurt istoric

Capela „Sfântul Cuvios Benedict de Nursia”, situată în incinta Liceului Teoretic ”Octavian Goga” din Huedin, a luat ființă la inițiativa Protopopiatului Ortodox Huedin, prin directa implicare a părintelui protopop Dan Ionuț Lupuțan, fiind pictată și utilată cu toate cele necesare cultului divin. Aceasta este destinată activităților catehetice și duhovnicești ale preoților din Huedin și ale profesorilor de religie. Capela a fost sfințită la data de 17 octombrie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...