Eveniment cultural de excepție, la Maieru

de | feb. 12, 2016 | Actualitatea religioasă

Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Maieru organizează duminică, 21 februarie 2016, un microconcert de muzică clasică și dezbaterea cu tema „Cuvânt și Lumină”.

Evenimentul va începe la ora 17:00 la sediul Centrului Cultural catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Maieru. Invitați serii culturale vor fi Protosinghelul, Benedict Vesa, secretar eparhial în cadrul 12729164_1674485746148210_1814199931094850804_nArhiepiscopiei Clujului și profesorul Vlad Ardelean Ana-Maria, care vor aborda în discursurile lor tema „Cuvânt și Lumină”. Prelegeriile vor fi intercalate de scurte momente muzicale susținute de Florin Vlad la vioară și Elvira Botoș la pian, a declarat părintele Dan Cismaș de la parohia ortodxă din Maieru.

Evenimentul este aflat la a cincea ediție și face parte din proiectul intitulat „Muzică și Lumină”, organizat de Asociațiile de tineret în parteneriat cu Asociația Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bistrița-Năsăud.

”Scopul acestor întâlniri este de a facilita un mediu propice dezbaterilor, de a-i încuraja pe tineri să-și dedice timpul liber activităților culturale, de a-i iniția în universul muzicii clasice, dar și de a-i ghida în procesul de fundamentare a unor repere morale”,  a declarat pentru radio Renașterea inspectorul de tineret al județului Bistrița-Năsăud, pr. Tudor Mudure.

 

Ultimele articole

6 iulie – Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma

6 iulie – Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare s-a stabilit încă din tinereţe în deşertul Scetei (Egipt), sub as­cultarea sihastrului Hor. S-a retras apoi, peste Nil, la o sihăs­trie din muntele Sfântului Antonie cel Mare. Cuviosul împletea rugăciunea cu munca, primind vizita multor...

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P1

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Colindători la Reședința Mitropolitană, în Ajunul Crăciunului

Colindători la Reședința Mitropolitană, în Ajunul Crăciunului

În Ajunul Nașterii Domnului, vineri, 24 decembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Eparhiei,...

Angajații Arhiepiscopiei Clujului și-au colindat ierarhii

Angajații Arhiepiscopiei Clujului și-au colindat ierarhii

Angajații Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în frunte cu membrii Permanenței Consiliului Eparhial, miercuri și joi, 22-23 decembrie 2021, și-au colindat ierarhii. În după-amiaza zilei de joi, 23 decembrie, aceștia au fost primiți de Înaltpreasfințitul...