Expoziția „Portrete de femei în Năsăudul interbelic”, vernisată la Năsăud

de | mart. 4, 2021

Peste150 de portrete de femei din Năsăudul interbelic vor putea fi admirate de săptămâna viitoare la Muzeul Grăniceresc Năsăudean. Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, cu prilejul zilei de 8 martie.

Expoziția „Portrete de femei în Năsăudul interbelic”, vernisată la NăsăudAutorul imaginilor prezentate în cadrul expoziţiei este vestitul fotograf năsăudean Ştefan Tatay (1909-1958). Absolvent al Şcolii de Arte şi Meserii din Năsăud, el a moştenit la începutul deceniului patru al secolului trecut atelierul fotografic, cu întregul echipament, al unchiului său, Iuliu Nagy. Astfel, și-a dedicat întreaga viaţă fotografiei, fiind convins, de la început, că această îndeletnicire nu este numai o sursă de venit, ci şi o formă de artă, lăsând în urma sa adevărate capodopere ale genului.

Cele peste 150 de portrete expuse au fost preluate direct de pe negativele fotografice, păstrate în colecţia muzeului din Năsăud, iar scanarea şi pregătirea imaginilor pentru acest eveniment a fost realizată de Dumitru Rotari, fotograf în cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Expoziția „Portrete de femei în Năsăudul interbelic” va rămâne pe simeze până pe 21 martie a.c.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Ensemble Couleurs concertează pe scena Filarmonicii din Berlin

Ensemble Couleurs concertează pe scena Filarmonicii din Berlin

Suntem onorați să anunțăm prezența Ansamblului Couleurs pe scena prestigioasei Filarmonici din Berlin, una dintre cele mai importante instituții culturale din lume. Laureată a Programului “Dimitrie Cantemir” organizat de Institutul Cultural Român, Asociația Culturală...

Expoziția de pictură „SURGHIUN” la Muzeul Mitropoliei Clujului

Expoziția de pictură „SURGHIUN” la Muzeul Mitropoliei Clujului

Muzeul Mitropoliei Clujului are bucuria de a vă invita, joi, 7 septembrie 2023, începând cu ora 17.00, la vernisajul expoziţiei temporare de pictură „SURGHIUN”, expoziție de debut a tânărului artist plastic Constantin Vulturar, student în anul II la Universitatea de...

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie” duminică, la Mociu

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie” duminică, la Mociu

Mai multe formații de jocuri tradiționale și ansambluri folclorice din județele Cluj și Mureș, alături de renumiți interpteți de folclor vor evolua duminică, 3 septembrie 2023, în comuna clujeană Mociu, în cadrul unui eveniment folcloric reprezentativ pentru Câmpia...