Fără cruce nu există comuniune cu Hristos

de Spiritualitate

Suntem în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. La Sfânta Liturghie citim un fragment scurt din Evanghelia după Ioan, care redă semnificația Crucii în credința creștină, reliefată în convorbirea lui Iisus cu Nicodim (Ioan 3, 13-17).

Este evident că crucea nu este un simplu semn sau un „chip cioplit”, așa cum denaturat ar sugera unii din lumea protestantă. Sfânta Cruce este conținutul esențial al credinței creștine care aduce mântuirea noastră.

Iisus ne descoperă în convorbirea cu Nicodim ce înseamnă crucea, ca dragoste prin jertfă, prin care Fiul Omului S-a pogorât din cer și prin care noi ne naștem din nou. Domnul vorbește despre legătura dintre jerfa Sa pe Cruce și nașterea duhovnicească a omului prin credința în El, utilizând un simbol al Vechiului Testament: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 14-16).

Așadar, crucea înseamnă iubire, jertfă, dăruire, fapt pentru care primii creștini se pecetluiau cu acest semn pe frunte, îl puneau pe veșminte și în case și îl sărutau cu drag când îl vedeau, știind că acesta este „semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30) prin care a venit bucuria mântuirii la toată lumea. Ori de câte ori privim crucea cunoaștem dragostea, jertfa și dăruirea lui Hristos pentru noi oamenii și o sărutăm cu evlavie, identificând-o, oarecum, cu Mântuitorul nostru, Care cu mâinile larg deschise ne îmbrățișează pe toți. Fără cruce nu poate exista comuniune cu Hristos sau mântuire din condiția căzută a omului, nu este posibilă „nașterea de sus”, despre care vorbește Domnul cu Nicodim.

Sfântul Apostol Pavel le spune celor din Galatia ce înseamnă Crucea lui Hristos prin care omul se naște din nou: „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește prin mine. Și viața mea de acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine” (Galateni 2, 20).

Crucea este cheia mântuirii și a comuniunii noastre cu Hristos. Restul sunt doar păreri personale, care ne țin departe de sensul Evangheliei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Ce este Triodul / Perioada Triodului?

Ce este Triodul / Perioada Triodului?

Odată cu Duminica Vameșului și a Fariseului, în Biserica Ortodoxă începe Perioada Triodului, una din cele trei mari secțiuni ale anului bisericesc. Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul....

Când începe Postul Paștelui 2024

Când începe Postul Paștelui 2024

Postul Paștelui va începe luni, 18 martie, și reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, sărbătorit anul acesta în data de 5 mai. Eliberarea de patimi și creșterea duhovnicească sunt teme reprezentative care se reflectă în...

Sfinţii Teodori Stratilat și Tiron în imnografie și iconografie

Sfinţii Teodori Stratilat și Tiron în imnografie și iconografie

Făcând parte din categoria sfinţilor militari ce au vieţuit în veacul al IV-lea, Sfinţii Teodori Stratilat şi Tiron sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă în luna februarie, la aproximativ o săptămână distanţă, respectiv, cel dintâi în data de 8, iar cel de-al doilea în...

Fântână nesecată de înțelepciune și mângâiere

Fântână nesecată de înțelepciune și mângâiere

Pe 29 iunie 1936, avea loc la Cluj-Napoca instalarea în scaunul vlădicesc a episcopului cărturar, mai târziu Mitropolit al Ardealului, Nicolae Colan. Istoricii ne-au lăsat multe și importante amănunte legate de păstorirea, timp de 21 de ani la Cluj, a acestui titrat...

Omul bun le vede pe toate bune |EPISCOPUL BENEDICT

Omul bun le vede pe toate bune |EPISCOPUL BENEDICT

Sfântul Vasile cel Mare în faimoasa sa „Omilie către tineri” pune faţă în faţă două metodologii hermeneutice, două lecturi ale realităţii, două căi de cunoaștere, sub chipul albinei și a muștei. Avem de-a face, pe de o parte, cu o perspectivă optimistă, pozitivă și...