Făcând parte din categoria sfinţilor militari ce au vieţuit în veacul al IV-lea, Sfinţii Teodori Stratilat şi Tiron sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă în luna februarie, la aproximativ o săptămână distanţă, respectiv, cel dintâi în data de 8, iar cel de-al doilea în ziua de 17 a lunii.
Este, cu siguranţă, adevărat că, în Sinaxarul răsăritean, întâlnim mulţi sfinţi ce poartă numele de Teodor, nume cu semnificaţii adânci teologice, astfel cuvântul prin traducere din limba greacă desemnează Θεó-δὡρο – Darul lui Dumnezeu.
Sfântul Teodor Stratilat a trăit în timpul împăratului Licinius (308-821), fiind originar din Evhaita, având slujbă militară de ordinul Stratilaţilor –στρατηλάτης, desemnând grad superior în armată, general. Sfântul Teodor avea în subordine cetatea Heracleea, cetate ce se afla în imediata apropiere a Mării Negre, de aceeea ea era numită şi Heracleea Pontica. Auzind de faptul că era creştin, însuşi împăratul a voit să-l cunoască. Zelul cu care Sfântul Teodor îl propovăduia pe Hristos, dar mai cu seamă cutezanţa cu care oşteanul a luat idolii de aur şi zeităţile din templu spre a le sfărâma şi a le împărţi săracilor l-au indignat foarte pe Licinius, care îl trimite la judecată. Sfântul Teodor şi-a recunoscut fapta şi a fost supus supliciilor şi chinurilor grele, fiind bătut cu vâna de bou, strujit cu unghii de fier, i s-au scos ochii, a fost chiar pironit pe cruce şi săgetat cu arcul. Mulţi dintre ostaşii ce au fost martori ai pătimirii sale au crezut în Hristos. În cele din urmă, Sfântul Teodor a fost decapitat în anul 320, iar trupul său a fost îngropat în cetatea natală, Evahita. Moaştele sale au fost duse mai târziu la Veneţia, respectiv pe la anul 1260. Cultul său a fost recunoscut şi în Apus, lui ridicându-i-se biserici, fiind totodată întâlnit în reprezentările artistice, ca de exemplu în mozaicurile de la San Marco din Veneţia şi vitraliile de la Chartres din secolul al XIII-lea[1].
Contemporan cu Sfântul Teodor Stratilat, Sfântul Teodor Tiron a fost originar din cetatea Mialon (Holialon), din ţinutul Amasiei, şi a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305). El a fost ostaş, în ceata recruţilor ce purtau numele de tironi, fiind conduşi de generalul Vringa. Împreună cu toţi soldaţii, şi Sfântul Teodor a primit poruncă împărătească de a jertfi zeilor. Sfântul nu s-a supus acestei porunci, rămânând încă câteva zile în cortul său să poată lua o hotărâre liberă şi suficient gândită. Se aminteşte că ajungând la templul cetăţii Sibila ori Cybela a dat foc zeităţilor, fapt ce i-a atras întemniţarea şi supunerea la o serie de suplicii cumplite şi îngrozitoare. A fost bătut groaznic, întins pe roată şi, în cele din urmă, ars de viu într-un cuptor aprins. La întrebările puse de crudul dregător, Sfântul Tiron a răspuns: Cu Hristos al meu am fost, sunt şi voi fi[2]. Martiriul său s-a petrecut în anul 304 la data de 17 februarie. Biserica Ortodoxă îl cinsteşte şi în prima sâmbătă a Postului Mare, datorită minunii colivelor.
În acest sens, se ia aminte faptul că, la doar cincizeci de ani de la martiriul Sfântului, împăratul bizantin Ioan Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului Constantinopolului să stropească, cu sâgele jertfit idolilor, toate bucatele din pieţele oraşului. Sfântul Teodor Tiron i s-a arătat în vis arhiepiscopului Eudoxie, căruia i-a poruncit ca creştinii să nu se atingă, nici să cumpere din pieţe, ci să mânănce în acea zi doar grâu fiert amestecat cu miere. Astăzi, creştinii numesc acest amestec colivă, iar sâmbăta e cea a Sfântului Teodor Tiron al colivelor.
În spaţiul Bisericii Ortodoxe, Sfântul Teodor Stratilat apare, mai întotdeauna, reprezentat alături de Sfântul Teodor Tiron, în picioare, fiind nelipsiţi din decorul monumental al lăcaşurilor de cult. Ei sunt zugrăviţi ca ostaşi, purtând straie după moda romană: mantie pe umăr, zale şi platoşă, având întotdeauna, sabie, scut şi suliţă.
În această ipostază ne întâmpină cei doi sfinţi militari, în registrul de jos al naosului bisericilor răsăritene, alături de Sfinţii: Dimitrie, Gheorghe, Mina, Sebastian, Corneliu, Artemie, Procopie etc.
După Erminia lui Dionisie, primul este înfăţişat tânăr cu părul creţ, cu puţină barbă creaţă [împărţită în două], în vreme ce Sfântul Teodor Tiron este cu barbă neagră [stufoasă], cu părul până sus de urechi[3].
O serie de icoane ni-i arată călare, împreună sau pe fiecare separat, dar şi în reprezentări bust, aşa cum îi vizualizăm pe tetrapod în ziua de sărbătoare a lor.
Biserici, mănăstiri, paraclise le poartă numele, ca de altfel şi mulţi creştini din întreaga lume, având o deosebită veneraţie pentru cei ce sunt cu adevărat daruri ale lui Dumnezeu pentru noi.
Biserica răsăriteană îi prăznuieşte cu mare cinste în zilele lor de martiriu, rugându-i pe fiecare dintre ei să mijlocească înaintea lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Strălucit voievod al adevăratei oști a împăratului ceresc ai ajuns, fericite Teodor, purtătorule de biruinţă; că înţelepţește te-ai luptat cu armele credinţei, și mulţimile demonilor le-ai biruit și adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta, pe tine cu credinţă pururea te fericim. Tropar, glasul al 4-lea.
Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, ca o pâine plăcută Preasfintei Treimi s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre. (Tropar, glasul al 4-lea).
Apărătorii cei nebiruiţi ai Evhaitelor, frumuseţea mucenicilor și a nevoitorilor, însufleţită podoabă, Tiron și Stratilat Teodorii. Veniţi cu laude și cu cântări să-i încoronăm, căci lupte și biruinţa muceniciei au răbdat pentru Hristos, Căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm: Bucuraţi-vă, mucenicii Domnului! (Condacul 1)
[1] David Hugh Farmer, Oxford dicţionar al Sfinţilor, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 489.
[2] Aurelia Bălan Mihailovici, Dicţionar onomastic creştin, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 579.
[3] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 2000, p. 154.
