Fără Hristos nu suntem altceva decât nişte făpturi plăpânde, al căror final e predictibil

de | apr. 16, 2020 | Spiritualitate

Cina tocmai s-a sfârşit. Mântuitorul a făcut o frumoasă mărturisire Apostolilor, anume că nu va mai gusta din rodul viţei până ce o va face în Împărăţia lui Dumnezeu. S-a sfârşit şi intensul dialog al Său cu Tatăl, în grădina Ghetsimani. Voinţa Părintelui e suverană. Fiul se supune şi decide să bea până la capăt paharul ce-i fusese încredinţat de Tatăl. Acum, se pregăteşte să ia contact cu mai-marii vremii. Are întrevederi la nivel înalt, cu cărturarii, fariseii şi Pilat. Apoi, va urma şi finala întrevedere cu poporul şi în cele din urmă, răstignirea.

În aceste momente, Hristos experimentează o stare paradoxală, aceea a părăsirii în mijlocul lumii. Înconjurat de o mulţime de oameni, dintre care, ce-i drept, puţini îi nutresc gânduri bune, este totuşi singur şi abandonat. Oficialii, cei care ar trebui să întruchipeze dreptatea socială şi pe cea religioasă, caută propriul lor bine. Nu vor decât să găsească „nod în papură”. În loc să caute la dimensiunea mistică a propovăduirii Lui şi la relevanţa ei, cărturarii şi fariseii sunt preocupaţi de găsirea unui temei legal puternic ce să permită crucificarea. Sunt conştienţi că, fiind sub stăpânire străină, nu au dreptul să îl condamne de capul lor, iar Pilat e încăpăţânat. Îi vede mereu refractari la politica imperială şi abia aşteaptă momentul să-i pună la colţ. Nici acum nu ezită. Îi ironizează în faţa tuturor, cerându-le să-l pedepsească după vrerea lor. Dar ştie că, avari şi avizi de sânge, l-ar vrea mort, iar acest privilegiu al condamnării la moarte este dat doar Imperiului. O naţiune, odată cucerită îl pierde. Îi rămân drept consolare, pedepsele mărunte: vinele de bou, bătăile cu bichiul, carcera şi schingiuirile. Aşadar, sunt la mâna lui. Trebuie să găsească un argument irefutabil spre a-l determina să facă ce vor ei. Cu atât mai mult cu cât soţia tocmai i-a trimis guvernatorului o misivă, care nu e în favoarea lor, ci a Galileanului. Creierele se frământă, mâinile le ţin isonul şi în cele din urmă, vine şi soluţia: s-a făcut pe sine Împărat! Ca un os de peşte ce se opreşte în gâtul celui ce-l mănâncă în grabă, aşa sunt aceste cuvinte pe limba lor. Îi înţeapă, îi lovesc. Şi totuşi, trebuie rostite. „S-a făcut pe sine Împărat! Noi nu avem alt Împărat decât pe Cezarul!” Casta fariseilor, ce se proclamă mereu în rândurile celor ce blamează stăpânirea şi nu recunosc legitimitatea prezenţei romane aici, săvârşeşte acum, fără să clipească, un act de apostazie de la principiile ei. Alea jacta est! Pilat nu mai are nici o portiţă spre a se erija de la aplicarea legii. Acest „Împărat al iudeilor”, care-i plăcuse şi-l intrigase, va lua drumul Golgotei. Crima: lesmajestate! Se spală pe mâni şi aplică, cu docilitate voinţa lor. Şi totuşi, îşi va permite o ultimă ironie, ce loveşte grav în orgoliul poporului ales: tăbliţa cu vina va fi plasată deasupra capului celui pedepsit: „Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor!”

Iubiţii mei,

În aceste vremuri grele, ne găsim şi noi, asemenea arhiereilor Legii Vechi, la mâna unui Pilat, în faţa unor factori externi ce ne periclitează viaţa şi ar putea să ne pună în pericol existenţa. Depinde de noi cum negociem cu el şi ce portiţă de scăpare alegem. Conducătorii religioşi ai Israelului de acum două milenii şi ceva au ales calea cea mai nefericită, au răstignit Superlativul iubirii! În singurătatea căminelor şi a inimilor noastre, noi suntem chemaţi să observăm fapta lor şi să redescoperim această iubire. Ea conţine în sine singura forţă cu adevărat eliberatoare. Fără Hristos şi iubirea Lui, nu suntem altceva decât nişte făpturi plăpânde, stoarse de vlagă, al căror final e predictibil.

Harul Domnului Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi Împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu noi, cu toţi! Rămâneţi în dragostea lui Dumnezeu!

Al vostru ieromonah Maxim

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Fără Hristos nu suntem altceva decât nişte făpturi plăpânde, al căror final e predictibil
Fără Hristos nu suntem altceva decât nişte făpturi plăpânde, al căror final e predictibil
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Gloria Bizanțului

Gloria Bizanțului

Istoria creștinismului nu poate fi înțeleasă în complexitatea ei fără fascinanta lume a Bizanțului. Pe durata a peste o mie de ani, acest imperiu a cunoscut gloria dar și declinul, expansiunea dar și împresurările, și în pofida conotațiilor peiorative ale termenului...

Mai multe din Spiritualitate
Ruşinea de a-ţi mărturisi credinţa

Ruşinea de a-ţi mărturisi credinţa

Sunt oameni cărora le este ruşine să-şi mărturisească credinţa, apartenenţa lor confesională. Cei mai tineri n-au apucat vremurile, dar noi, cei maturi ştim că în perioada comunistă, multora le era teamă să-şi mărturisească credinţa lor. Dar nu numai atunci. Chiar şi...

A lua Crucea

A lua Crucea

Aspecte introductive Despre Cruce se vorbește destul de des în paginile Noului Testament. Hristos însuși e Cel care încurajează conversațiile care au la bază acest subiect, uneori spre enervarea ucenicilor, care nu-L înțeleg. De-această dată, abordarea e diferită. Și...

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Acest mare adevăr, cum că din Crucea Domnului nostru Iisus Hristos izvorăsc Sfintele Taine, îl descoperă Mântuitorul oamenilor prin bătrânul Nicodim. În Evanghelia după Ioan, în capitolul 3, ne este istorisită, tainica, nocturna şi gingaşa întâlnire dintre bătrânul...

Domnul Hristos și Maica Lui liniștesc marea zbuciumată a acestei vieți

Domnul Hristos și Maica Lui liniștesc marea zbuciumată a acestei vieți

Înţeleptul Isus, fiul lui Sirah, care ne-a lăsat o carte în Vechiul Testament, în cartea sa, în capitolul 40, de la versetul 1, până la versetul 6, dă glas acestui simţământ pe care-l avem noi toţi, cum că, în această viaţă, călătorim pe-o mare care niciodată nu are...

Lectură personală I Corinteni 13

Lectură personală I Corinteni 13

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aș fi poliglot sau poet, dar dragoste nu am, aș perfoma într-o fanfară dezacordată. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş...