Festivalul Naţional „Colind Iancului”, duminică la Cluj-Napoca

de | dec. 12, 2019

Cete de colindători din mai multe județe  ale țării vor fi prezente duminică, 15 decembrie 2019, la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Naţional „Colind Iancului”, eveniment ajuns la cea de-a XXV- a ediţie.

Festivalul va debuta la ora 12:00 cu parada cetelor de colindători pe Bulevardul Eroilor din oraș. Apoi, după Sfânta Liturghie din Catedrala Mitropolitană, la statuia lui Avram Iancu, clujenii vor fi colindați de cetele participante, care vin din  localitățile: Beliș, Ciucea, Mărișel, Râșca, Frata, Alba-Iulia, Sălciua, Abrud, Baia Mare, Ieud – Maramureș, Soconzel – Satu Mare, Râbița – Hunedoara și Toplița – Harghita. De asemenea, din Cluj-Napoca participă Ansamblul folcloric „Dor Transilvan” al Companiei de Transport Public Cluj, „Miorița” – Liceul „Lucian Blaga”, „Buciumul” al Societății Cultural – Patriotice „Avram Iancu” și „Rapsodia Someșană”  al Companiei de Transport Public Cluj. De la ora 14:00, toate cetele participante vor evolua în spectacolul de colinde și obiceiuri de iarnă, care va avea loc la Grand Hotel Napoca.

Manifestarea este organizată de Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu” din România, Filiala Cluj, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Festivalul Naţional „Colind Iancului”, duminică la Cluj-Napoca

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Lansare de carte la Memorialul Gherla

Lansare de carte la Memorialul Gherla

„E timpul să vorbești răspicat despre Hristos” își spune și pentru noi Moni Stănilă, pe care o primim cu drag la Memorialul Gherla în această sâmbătă, de la ora 18:00, pentru lansarea cărții ei de poezie, „Ale noastre dintru ale noastre”. Și vă chemăm să o binevenim...