Suntem în Duminica după Nașterea Domnului. Citim astăzi despre fuga Pruncului în Egipt pentru a scăpa de Irod la Matei 2, 13-23. Îi cinstim astăzi pe David împăratul și profetul, pe Iosif dreptul și logodnicul și pe Iacob fratele și apostolul, trei personaje emblematice din biografia pământească a Mântuitorului Hristos, reprezentând pregătirea Întrupării ca Profeție din trecut, realizarea Întrupării ca Taină în prezent și proiecția Întrupării ca Biserică în viitor.
Înțelesul acestor personaje pornește de la darurile aduse de magi: aur ca unui Împărat atotputernic, smirnă ca unui Om muritor și tămâie ca unui Dumnezeu veșnic. Vedem aici cele trei slujiri (inversate) ale lui Hristos, de Profet, Arhiereu și Împărat, regăsite în semnificația celor trei persoane amintite de Duminica aceasta: dinastia regelui David conferă o noblețe deosebită Pruncului născut în Betleem, grija și jertfa logodnicului Iosif îi oferă protecție în fața primejdiilor lumii, iar apostolatul rudei sale, Iacob, Îi rezervă cunoașterea întregii umanități.
Istorisirea fragmentului evanghelic lecturat astăzi descrie înștiințarea lui Iosif prin vis de către înger asupra primejdiei de moarte în care se afla Pruncul născut în iesle; plecarea în Egipt; mânia lui Irod și uciderea pruncilor din Betleem; moartea lui Irod; întoarcerea din Egipt și așezarea în Nazaret. Regăsim și aici aspecte legate de semnificația celor trei personaje amintite: statutul împărătesc din semniția lui David este intuit de Irod, care dorește să ia viața Pruncului, pentru a nu-și pierde tronul, slujirea arhierească o vedem la Iosif, care face lucrarea lui Dumnezeu de primire și îngrijire a Pruncului, ferindu-l de primejdiile lumii acesteia, iar chemarea profetică, simbolizată de Iacob, o vedem la îngerul care-l vestește pe Iosif, precum și la cele câteva profeții din Vechiul Testament, care atestă originea Pruncului.
Taina lui Iosif, logodnicul sau bărbatul Mariei, mama Pruncului, am lămurit-o Duminica trecută, când l-am văzut tulburat și îngrijorat. Astăzi avem înainte o altă taină a Scripturii, cea a „fraților” lui Iisus, unul dintre aceștia fiind cel numit „apostolul Iacob, ruda Domnului”. Trebuie precizat de la bun început că termenul „frate” se utiliza în limbajul lui Israel cu referință pentru toate rudele apropiate sau îndepărtate ale aceluiași neam. Adică toți cei dintr-o seminție erau „frați”. Menționăm că în textul Sfintei Scripturi cei numiți „frații Domnului” nu sunt indicați niciodată ca fiind fiii Mariei, ceea ce i-a făcut pe unii specialiști să susțină că ei ar fi copiii lui Iosif dintr-o altă căsătorie. Acest fapt nu este exclus, dar nu prea există indicii concrete în acest sens, ci doar supoziții. Cel mai probabil „frații” lui Iisus, între care și cel pomenit astăzi, Iacob apostolul, sunt rude din neamul mare al seminției lui David din care făceau parte Iosif și Maria. De aceea, în limbaj interpretativ ei pot fi numiți veri ai Domnului, dar se exclude probabilitatea ca aceștia să fie fiii Mariei și ai lui Iosif, așa cum susțin unele cercuri protestante și neoprotestante.
Cele trei persoane pomenite astăzi de Biserica lui Hristos sunt dovada vie că întruparea Domnului a fost reală, că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om concret într-un popor, într-o seminție și într-o familie, ca orice alt vlăstar al umanității. Ei reprezintă rudele Sale reprezentative aici pe pământ: David ca „strămoș” ales, Iosif, ca „tată” adoptiv și Iacob ca „frate” de neam și destin.
