Gala Învățământului Preuniversitar Clujean 2023 | Diplomă de Excelență pentru directorul Colegiului Ortodox din Cluj-Napoca

de | oct. 3, 2023

Luni, 2 octombrie 2023, la sala „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca s-a desfășurat Gala Învățământului Preuniversitar Clujean 2023. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj și face parte din seria manifestărilor organizate de această instituție cu prilejul Zilelor Educației la Cluj-Napoca.

Deschiderea ceremoniei a avut loc de la ora 17:00, cu intonarea Imnului Național al României și a Imnului Europei, în interpretarea corurilor reunite ale Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”, Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” și Liceului Teologic Reformat, toate din municipiul Cluj-Napoca.

Printre invitații la acest eveniment s-a numărat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a rostit o alocuțiune festivă. De asemenea, au luat cuvântul și domnul Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, doamna prof. Marinela Marc, inspectorul școlar general al județului Cluj, gazda manifestării, precum și domnul prof. univ. dr. Mircea Miclea, cadru universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității Babeș-Bolyai și fost ministru al Educației în perioada 2004-2005.

În cadrul galei, au fost acordate diplome de excelență directorilor instituțiilor de învățământ clujene cu performanțe deosebite în managementul școlilor pe care le conduc. O astfel de gratulație i-a revenit și părintelui lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiul Cluj-Napoca și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din oraș.

Amintim faptul că, la începutul acestui an școlar, prin implicarea directă a părintelui director Liviu Vidican-Manci și cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, au fost finalizate lucrările de extindere și modernizare ale clădirii unde își desfășoară activitatea elevii ciclului gimnazial ai Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiul Cluj-Napoca. Detalii aici: Inaugurarea sediului ciclului gimnazial de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca

Mai multe fotografii AICI

Autor: Dragoș Stroian / Radio Renașterea

Foto credit: Marinela Marc și Primăria Municipiului Cluj-Napoca / Facebook

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...