George Matei Cantacuzino – cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România

Arhitect, pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România. Astăzi vom vorbi despre George Matei Cantacuzino.

S-a născut la Viena la data de 23 martie 1899. A urmat cursurile liceale la Montreux şi Lausanne. Ulterior a studiat arhitectura la Şcoala Naţională de Belle-Arte din Paris, secţia arhitectură iar în pictură a fost elevul lui Othon Friez şi al lui Aro Jo.

În ţară, a fost deputat între anii 1931-1933, iar între 1942-1948 a fost profesor suplinitor de istoria şi teoria arhitecturii. Printre construcţiile importante pe care le-a construit se numără Palatul Crissoveloni, Palatul Elisabeta, Arsenalul de aviaţie de la Braşov, Hotelul Belona de la Eforie, Hotelul Rex de la Mamaia, Palatul Creditului Industrial din Piaţa Universităţii din Bucureşti ş. a.

Între anii 1948-1953 a fost trimis la închisoare de către comunişti. După ieşirea din închisorile politice comuniste, între 1953-1956, a fost funcţionar la Direcţia Monumentelor Istorice, ulterior ocupându-se de restaurarea unor ctitorii din nordul Moldovei.

A scris mai multe lucrări de specialitate, de o anumită valoare şi care indică o solidă cultură a autorului acestora. Punctul culminant al cercetării operei lui G.M. Cantacuzino îl va fi reprezentat susținerea tezei de doctorat a domnului Dan Teodorovici la Facultatea de arhitectură și urbanism a Universității din Stuttgart la anul 2010, de publicarea ei în limba engleză în 2014, urmată de o expoziție itinerantă începută la Galeria Weissenhoff din Stuttgart. În anul 2016 la editura Simetria din București s-a tradus volumul lui Dan Teodorovici, bazat atât pe documente de arhivă, planuri, fotografii, cât și pe istoria orală, pentru a suplini hiatusurile din documentarea istorică pe de o parte și distrugerile realizărilor arhitectului G.M. Cantacuzino, datorate războiului al doilea mondial și al regimului care a urmat acestuia.

Avem rămas eseul de două pagini trimis familiei pe post de necrolog, scris în limba franceză, ” G. M. Cantacuzino – om al renașterii în secolul al XX-lea”, același nume având și manifestarea destinată să-i comemoreze opera, la Paris de „Societatea prietenilor lui George Matei Cantacuzino” în 1965. Cunoscutul scriitor francez Paul Morand în volumul „Bucarest” scrie că tot ce știe despre arhitectură i se datorează lui George Cantacuzino.

George Matei Cantacuzino a murit la Iași la data de 1 noiembrie 1960. A fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea.

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Matei_Cantacuzino

Dan Teodorovici, George Matei Cantacuzino. Modernismul hibrid. Traducere din limba engleză de Olimpia Lykiardopol, Simetria, București, 2016, ISBN 978-973-1872-42-1.

Teodorovici, Dan (2014), George Matei Cantacuzino: a hybrid modernist, Tübingen și Berlin: Editura Wasmuth.

Duculescu M., G.M. Cantacuzino, Arhitectura ca temă a gândirii, București, Simetria, 2010.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
George Matei Cantacuzino - cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România
Loading
/
Henri Coandă – mare inventator român

Henri Coandă – mare inventator român

Academician și inginer aeronautic român, pionier al aviației, fizician, specialist în aerodinamică și mecanica fluidelor, inovator, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, general de carieră și...

Nicolae Iorga – cel mai prolific român

Nicolae Iorga – cel mai prolific român

Nicolae Iorga a fost un om de geniu implicat în multe proiecte, atât de multe încât orice sinteză am încerca ar fi lungă. Nici nu este de mirare, Până la urmă Nicolae Iorga este românul cu cele mai multe scrisori din istoria Poștei Române și academicianul cu cele mai...

Alexandru Arșinel – mare actor al neamului românesc

Alexandru Arșinel – mare actor al neamului românesc

Unul dintre cei mai de seamă actori români de comedie, care a contribuit la teatrul de revistă, televiziune și film. Este director al Teatrului ,, Constantin Tănase” din București. Astăzi vom vorbi despre Alexandru Arșinel. S-a născut pe 4 iunie 1939, în comuna...

Eduard Caudella – întemeietorul operei românești

Eduard Caudella – întemeietorul operei românești

Eduard Caudella este un compozitor român de muzică de operă, violonist, dirijor, profesor și critic de muzică. S-a născut la data de 3 iunie 1841 în Iași. Descindea din muzicieni. Tatăl său era un muzician autodidact venit din Viena și stabilit în Iași în anul 1830....

Nicolae Milescu Spătaru, primul român care a ajuns în China

Nicolae Milescu Spătaru, primul român care a ajuns în China

Nicolae Milescu Spătaru a fost un diplomat erudit, care a călătorit enorm de mult, în special după standardele medievale. A călătit din Stockholm până în Constantinopol. Din Franța până în China. A intrat în contact cu multe culture diferite și a consemnat în scris...