George Matei Cantacuzino – cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România

Arhitect, pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România. Astăzi vom vorbi despre George Matei Cantacuzino.

S-a născut la Viena la data de 23 martie 1899. A urmat cursurile liceale la Montreux şi Lausanne. Ulterior a studiat arhitectura la Şcoala Naţională de Belle-Arte din Paris, secţia arhitectură iar în pictură a fost elevul lui Othon Friez şi al lui Aro Jo.

În ţară, a fost deputat între anii 1931-1933, iar între 1942-1948 a fost profesor suplinitor de istoria şi teoria arhitecturii. Printre construcţiile importante pe care le-a construit se numără Palatul Crissoveloni, Palatul Elisabeta, Arsenalul de aviaţie de la Braşov, Hotelul Belona de la Eforie, Hotelul Rex de la Mamaia, Palatul Creditului Industrial din Piaţa Universităţii din Bucureşti ş. a.

Între anii 1948-1953 a fost trimis la închisoare de către comunişti. După ieşirea din închisorile politice comuniste, între 1953-1956, a fost funcţionar la Direcţia Monumentelor Istorice, ulterior ocupându-se de restaurarea unor ctitorii din nordul Moldovei.

A scris mai multe lucrări de specialitate, de o anumită valoare şi care indică o solidă cultură a autorului acestora. Punctul culminant al cercetării operei lui G.M. Cantacuzino îl va fi reprezentat susținerea tezei de doctorat a domnului Dan Teodorovici la Facultatea de arhitectură și urbanism a Universității din Stuttgart la anul 2010, de publicarea ei în limba engleză în 2014, urmată de o expoziție itinerantă începută la Galeria Weissenhoff din Stuttgart. În anul 2016 la editura Simetria din București s-a tradus volumul lui Dan Teodorovici, bazat atât pe documente de arhivă, planuri, fotografii, cât și pe istoria orală, pentru a suplini hiatusurile din documentarea istorică pe de o parte și distrugerile realizărilor arhitectului G.M. Cantacuzino, datorate războiului al doilea mondial și al regimului care a urmat acestuia.

Avem rămas eseul de două pagini trimis familiei pe post de necrolog, scris în limba franceză, ” G. M. Cantacuzino – om al renașterii în secolul al XX-lea”, același nume având și manifestarea destinată să-i comemoreze opera, la Paris de „Societatea prietenilor lui George Matei Cantacuzino” în 1965. Cunoscutul scriitor francez Paul Morand în volumul „Bucarest” scrie că tot ce știe despre arhitectură i se datorează lui George Cantacuzino.

George Matei Cantacuzino a murit la Iași la data de 1 noiembrie 1960. A fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea.

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Matei_Cantacuzino

Dan Teodorovici, George Matei Cantacuzino. Modernismul hibrid. Traducere din limba engleză de Olimpia Lykiardopol, Simetria, București, 2016, ISBN 978-973-1872-42-1.

Teodorovici, Dan (2014), George Matei Cantacuzino: a hybrid modernist, Tübingen și Berlin: Editura Wasmuth.

Duculescu M., G.M. Cantacuzino, Arhitectura ca temă a gândirii, București, Simetria, 2010.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
George Matei Cantacuzino - cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România
Loading
/
Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Pictor și gravor român de origine evreu care mai târziu s-a convertit la religia creștină ortodoxă. Astăzi vom vorbi despre Nicolae Vermont. S-a născut la Bacău în familia profesorului Iosif Grünberg. A luat lecţii de pictură de la nimeni altul decât maestrul Nicolae...

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Poet, prozator, editor, traducător și eseist român. Este cunoscut mai ales pentru cele două volume de interviuri cu Regele Mihai I al României (o carte mult reeditată de diverse edituri la începutul anilor '90, reunite mai târziu într-un singur volum de Editura...

John Wayne – mare actor de filme western

John Wayne – mare actor de filme western

Un remarcabil actor american, vedetă a nenumărate western-uri. Astăzi vom vorbi despre John Wayne. S-a născut la data de 26 mai 1907 în Iowa. Numele său inițial Marion Robert Morrison, dar părinții i-au schimbat numele în Marion Michael Morrison pentru că au dorit ca...

Alexandru cel Mare – cel mai faimos strateg al tuturor timpurilor

Alexandru cel Mare – cel mai faimos strateg al tuturor timpurilor

Alexandru cel Mare este cunoscut drept cel mai mare strateg militar al tuturor timpurilor. Este una din cele mai faimoase personalități ale istoriei universale. Toți generalii de după el l-au avut ca model. Inclusiv personalități marcante cum ar fi Iulius Cezar sau...