Horea, Cloșca și Crișan au fost conducătorii răscoalei din anul 1784. Faptele lor au avut răsunet în toate statele Austriei și ulterior în mai multe state Europa. Despre viața acestora de dinainte de răscoală nu știm foarte multe lucruri.
Horea, numit Vasile Ursu Nicula, s-a născut în satul Abac, într-o familie de țărani săraci. Înainte de răscoală era constructor de biserici. Și-a întocmit o echipă de cioplitori. Afacerea îi aducea mai mult câștig spiritual decât material. Era prins de dragoste pentru Dumnezeu și nu privea construirea de biserici ca pe o afacere, întrucât Horea este descris ca „sărac lipit… n-avea decât o căsuţă de bârne late de brad”[1]. Pentru că era priceput să cânte la fluier a primit porecla de „Horea”. Mai cunoaștem că știa carte. Redacta documente pentru frații săi români. A redactat în special jalbe prin care românii se plângeau autorităților imperiale că nobilii fac nenumărate abuzuri săracilor țărani. De asemenea îi reprezenta pe moți la instanțele de judecată.
Cloșca, numit Ion Oargă, s-a născut în satul Cărpeniș, tot într-o familie de țărani săraci. Era cu aproape 20 de ani mai tânăr decât Horea. Porecla de „Cloșca” i se datorează faptului că era un gospodar harnic, care a reușit să dobândească o micuță avere prin munca mâinilor sale. Era căsătorit și avea cinci copii.
Crișan, numit Marcu Giurgiu era cunoscut și sub numele de Gheorghe Crișan. Era originar din Țara Zarandului, din satul Vaca. Probabil din acest motiv a primit porecla de Crișan, pentru că prin ținuturile sale natale curgea Crișul Alb. S-a născut într-o familie de iobagi. Mama sa era fiica preotului Giurgiu din Bulzești. Crișan era căsătorit și avea un copil. A servit mulți ani în armata militară. Din cei trei, Crișan era conducătorul militar al răscoalei, Horea era conducătorul diplomatic, adică purtătorul de cuvânt, iar Cloșca era unul din locotenenții de încredere a lui Horea.
Pentru a înțelege mai bine aceste persoane putem aminti o parte din motivele pentru care a început Răscoala din 1784. Zilele de muncă obligatorii pe domeniile nobililor tot creșteau, asemenea și taxele, nobilimea avea monopol asupra resurselor naturale (păduri, pășuni, mori, pescuit, vânat) și iobgii aveau voie să se căsătorească numai cu aprobarea nobililor.
În perioada 1773- 1783 Horea a fost de patru ori la Viena pentru a prezenta înaintea monarhiei nedreptățile la care sunt supuși țăranii români. Împăratul le-a dat dreptate și a încercat să îi ajute, dar nobilimea și-a simțit poziția privilegiată amenințată și a atacat adunarea de iobagi. Țăranii s-au adunat în cete și au atacat curțile nobililor. La data de 5 noiembrie răscoala a ajuns să asedieze cetatea Deva. Horea adresează un ultimatum conducătorilor: „Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe [2]”
La data de 27 decembrie 1784 Horea este prins prin trădarea pădurarului Anton Meltzer din Abrud. În data de 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, vândut de nouă țărani din Cărpeniș. Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de lege. Au fost frânți cu roata.
Chiar dacă răscoala a fost înăbușită, plângerile iobagilor au fost ascultate. Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie. De asemenea primesc dreptul la educație și dreptul de a se căsători după bunul plac, fără consimțământ din partea nobilului.
Răscoala a avut ecou în străinătate. Prin Europa circulau broșuri și articole de presă care vorbeau despre faptele acestor bărbați. Eforturile lor sunt o cărămidă importantă în destrămarea sistemului de clasă, care forma o societate nedreaptă în care nobilimea abuza de săraci, iar țăranii împovărați abia își puteau duce traiul.
Bibliografie:
Ion Rusu Abrudeanu, Moții: calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit : studiu istoric-politic, Cartea Românescă, 1928, pp. 260, 291, 298.
Gheorghe D. Iscru, Istoria modernă a României, Volumul 1, Casa de editura și librărie „Nicolae Bălcescu”, București, 1997, p.71.
Ioan C. Băcilă, Portretele lui Horea, Cloșca și Crișan, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1922, pp. 1, 3.
Românii în arhivele Romei (Secolul XVIII), Editura Cartea Românească, București, 1973, pp.36-37.
Nicolae Iorga, „Horea, Cloșca și Crișan”, în Nicolae Iorga, Petre P. Panaitescu, Bodin D, Lapedatu Alexandru, Nicolae Bănescu, Figuri revoluţionare române : cinci conferinţe ale Universităţii Libere, Cartea Românească, București, 1937, pp. 5-6, 8, 15-16.
https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83scoala_lui_Horea,_Clo%C8%99ca_%C8%99i_Cri%C8%99an
[1] Ion Rusu Abrudeanu, Moții: calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit : studiu istoric-politic, Cartea Românescă, 1928, p. 260
[2] Românii în arhivele Romei (Secolul XVIII), Editura Cartea Românească, București, 1973, p.36.
