Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

de | mai 31, 2015

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost prăznuită cu bucurie de credincioșii cartierului zălăuan Porolissum. Ziua de Rusalii este ziua în care aceștia își serbează hramul bisericii, prilej cu care au fost prezenți în număr mare la biserică. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurat de părinții slujitori ai acestei biserici.

Potrivit tradiției, în această dimineață au fost sfințite și spicele de grâu care au fost luate apoi de credincioși și duse la casele lor unde au fost puse la loc de cinste și la icoane. În biserici, din aceste spice se fac coroane care sunt puse în jurul praporilor.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui locaș de cult fiind sfințită în anul 2000, încă de la început lucrările fiind coordonate de către părintele Alexandru Horvat. În anul 2004 Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noul locaş de cult, dar munca nu s-a oprit aici. A fost ridicată casa parohială și au continuat lucrările la biserică în vederea târnosirii acestei Case a lui Dumnezeu. În urma trecerii fulgerătoare la Domnul a părintelui paroh Alexandru Horvat, la sfârșitul lunii iulie a anului 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu a numit ca paroh pe Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, apropiat colaborator al părintelui Alexandru Horvat, în calitate de inspector în cadrul sectorului social-filantropic de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sesiune de comunicări, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj

Sesiune de comunicări, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a avut loc în perioada 18-19 aprilie 2017,  sesiunea de comunicări științifice studențești, organizată la nivel licență, master și doctorat, cu tema: „Mărturisirea credinței prin cuvânt și...

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al șaptelea an consecutiv, clujenii sunt invitați să participe duminică, 4 iunie 2017 la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul reînvie o...