Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

de | aug. 29, 2015 | Actualitatea religioasă

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de credincioși, acesta fiind ultimul dintre hramurile de vară al mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Încă din ajunul sărbătorii, credincioșii au participat în număr mare la slujba de priveghere săvârșită în altarul de vară al mănăstirii, înnoptând apoi sub cerul liber pentru a fi prezenți și la Sfânta Liturghie din ziua praznicului.Hramul Manastirii Bic 5

La finalul Sfintei Liturghii, ca o confirmare a activității rodnice și bogate a Preacuvioasei maici Marina Lupou, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a oferit acesteia bastonul de stareță.

Prezentarea mănăstirii

Situată la 3 kilometri de orașul Șimleu Silvaniei, Mănăstirea Bic a fost înființată în anul 1994, inițial aceasta funcționând în vechea școală a satului Bic.

În anul 1997 este adusă în incinta actuală a mănăstirii o biserică de lemn, din localitatea Stâna, aceasta datând de la anul 1720.

Lucrările la biserica nouă de zid a mănăstirii au demarat în același an, în momentul de față locașul de cult fiind pregătit pentru a fi pictat. În continuarea zidurilor bisericii au fost ridicate ulterior corpurile de chilii, arhondaricul și trapeza, mănăstirea având posibilitatea să adăpostească aproximativ 100 de pelerini.

Prin neobosita strădanie a Preacuvioasei maici Marina Lupou, stareța mănăstirii și a viețuitoarelor ce ostenesc aici, mănăstirea a dezvoltat programe de asistență socială atât pentru copii cât și pentru persoanele vârstnice. Astfel, sub aripa mănăstirii funcționează Școala Confesională pentru clasele I-IV Sfântul Pantelimon, unde învață și sunt cazați 18 de copii proveniți din diferite familii cu probleme sociale de pe cuprinsul județului Sălaj.

De asemenea, la Mănăstirea Bic funcţionează începând cu anul 1999 un cămin pentru persoane vârstnice. Din anul 2008 căminul funcţionează într-o clădire nouă, iar numărul persoanelor vârstnice care beneficiază de îngrijire în prezent a ajuns la 25.

Ultimele articole

Călugării adevăraţi sunt virtuoşi și smeriţi

Călugării adevăraţi sunt virtuoşi și smeriţi

Gavriil (Kazasis), Bătrânul athonit: „Călugării adevăraţi sunt virtuoşi, smeriţi cu gândul şi lucrând în tăcere mierea faptelor bune. Fără a deranja pe nimeni, se mulţumesc cu modestele meşteşuguri manuale şi dăruiesc chiar şi săracilor puţinul pe care-l au”. „Sărăcia...