Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

de | iun. 25, 2017 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Sâmbătă, 24 iunie 2017, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului de vară al acestui așezământ monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat fiind de un impresionant sobor de 27 de preoți și diaconi, în frunte cu Preacuviosul Părinte stareț, protosinghelul Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și în prezența a numeroși credincioși care s-au adunat și în acest an, în număr mare, la sfânta mănăstire, încă din ajunul sărbătorii, când au participat la slujba de priveghere săvârșită în altarul de vară.

Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, mănăstirea a luat ființă în anul 2004, când a fost sfințită și piatra de temelie a acestui așezământ monahal, în data de 13 iunie, de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. La început, lucrările au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Ioan Pădurean de la Parohia Bobota, iar din anul 2008 au fost preluate de către Preacuviosul Părinte Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului Preacuviosul Părinte Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi. În anul 2013, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, a fost proclamată ridicarea schitului Bobota la rang de mănăstire, iar Preacuviosul Părinte Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ al mănăstirii.

Biserica mănăstirii adăpostește și mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Aceste sfinte moaște au fost dăruite mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul unei vizite făcute la acest așezământ monahal. De asemenea, alături de racla cu sfintele moaște se află o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, veșmânt primit prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Între anii 2012-2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, acesta fiind sfințit de către Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 30 noiembrie 2016.

Ultimele articole

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, sâmbătă, 1 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei Turda Nouă...

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Ediția a 18-a a „Zilelor artei Bizantine” se va desfășura la Cluj-Napoca și Alba Iulia în perioada 6-9 octombrie 2022. Evenimentul este organizat de Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și coordonatorul grupului de muzică, artă...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Principalele hotărâri ale...