Hramul Mănăstirii Ciucea, prăznuit în prezența Exarhului mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului

de | sept. 8, 2022 | Actualitatea religioasă

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, joi, 8 septembrie 2022, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea Ciucea, ctitoria poetului Octavan Goga, din județul Cluj.

Cu prilejul hramului așezământului monahal, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, părintele exarh Dumitru Cobzaru a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte starețul Mănăstirii Piatra Craiului – protosinghelul Antonie Flore, duhovnicul Mănăstirii Ciucea – părintele Ioan Gânscă, directorul Radio Renașterea – arhidiaconul Dan Văscu, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți la hram, arhimandritul Dumitru Cobzaru le-a spus că „ziua de naștere a Fecioarei Maria este ziua noastră, ziua întregii lumi”.

„Odată cu nașterea Fecioarei Maria să ne naștem și noi, acesta ar fi mesajul sărbătorii de astăzi. Să ne naștem asemenea Maicii Domnului, fiind disponibili să-L naștem în ființa noastră pe Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos”, a spus preacuviosul părinte exarh.

 

 

Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale.

Ctitoria poetului Octavian Goga

Mănăstirea de maici „Nașterea Maicii Domnului” de la Ciucea, județul Cluj, se află pe domeniul familiei Goga, acolo unde se găsește Muzeul Memorial „Octavian Goga”. Mănăstirea a fost ctitorită de soții Goga, dar înfiinţată propriu-zis în anul 1939, la un an după trecerea la cele veșnice a poetului Octavian Goga. Atunci, soția sa, Veturia, s-a ocupat de aducerea și așezarea pe domeniul de la Ciucea a unei vechi bisericuțe de lemn din localitatea sălăjeană Gălpâia. Mănăstirea a funcționat până în 1945, când a fost închisă de regimul comunist.

Așezământul monahal actual a fost reînființat în 1994, cu purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, având-o ca stareță pe stavrofora Inocenția Filip, iar ca duhovnic pe părintele Ioan Gânscă, un ucenic apropiat de-al părintelui Teofil Părăian.

Pe lângă bisericuța veche, mănăstirea mai are un paraclis interior, unde se slujește pe timp de iarnă, un atelier de croitorie și de broderie, unde maicile croiesc veșmintele preoțești, precum și un altar de vară închinat Sfinților Părinți Ioachim și Ana.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Dumitru Cucura

Ultimele articole

Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor prezenta la finalul săptămânii două spectacole cu magie, aventuri și învățăminte de viață. Este vorba de „Palkó és Panna”/„Palkó si Panna” (sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11) și de „Croitorașul cel isteț”...

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

La Palatul Patriarhiei din București s‑a desfășurat joi, 29 septembrie 2022, ședința de constituire a noii Adunări Naționale Bisericești pentru perioada 2022‑2026. În cadrul ședinței, prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost validate mandatele...