Hramul Mănăstirii de la Vad, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare

de | iul. 2, 2023

În Duminica a 4-a după Rusalii (a vindecării slugii sutașului), 2 iulie 2023, zi în care este prăznuit și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Ștefan Vodă” de la Vad, județul Cluj, cu prilejul hramului. În această zi s-au împlinit 519 ani de la trecerea Sfântului Ștefan cel Mare la Domnul și 31 de ani de când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.

Cu această ocazie, la Altarul de vară al mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul Dejului – preotul Ioan Buftea, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Nicula – arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Vad – protosinghelul Nicodim Pop, starețul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia – protos. Teofan Timiș, duhovnicul Mănăstirii Cășiel – protos. Serafim Bădilă, duhovnicul Mănăstirii Piatra Fântânele – protos. Gavriil Horț, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Nevoia de rânduială”. Ierarhul a vorbit și despre virtuțile Sfântului Ștefan cel Mare, care a pus rânduială în viața sa și a fost un vrednic ostaș al lui Hristos.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

La finalul slujbei, părintele stareț Nicodim Pop a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților militare și civile, precum și a numeroși credincioși, printre care s-a aflat și academicianul Marius Porumb.

Două mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului sunt de obârșie ștefaniană

Mănăstirea „Ștefan Vodă” de la Vad, cu hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie ștefaniană, a fost reactivată în toamna anului 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, fiind pusă și sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, primind al doilea hram. Așezământul monahal a primit în administrare și biserica monument istoric din localitatea Vad. Aici a existat o mănăstire încă din secolul XV, care a funcționat ca centru episcopal, de unde vine și denumirea de azi a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

În prezent, obștea așezământului monahal este condusă de starețul Nicodim Pop.

De asemenea, Biserica din Feleac – monument istoric, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”, este tot o ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, construită în jurul anului 1488, în timpul păstoririi Arhiepiscopului Daniil. Reînființarea mănăstirii s-a hotărât în anul 1991, la dorința enoriașilor din localitatea Feleacu, județul Cluj, și la cererea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în vremea păstoririi vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. Mănăstirea are și statut de parohie pentru credincioșii din localitate, paroh și stareț fiind arhimandritul Alexandru Ghenț.

Complexul monahal din Feleac cuprinde, pe lângă cele două biserici (biserica monument istoric, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, și biserica nouă, cu hramul „Sfânta Troiță”), un paraclis închinat „Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei”, un corp de chilii, stăreția și casa parohială din localitate, precum și o casă-muzeu și o bibliotecă cu aproximativ 3.000 de volume.

Sfântul Ștefan cel Mare, domn al Moldovei între anii 1457-1504, a ctitorit foarte multe biserici și mănăstiri pe care nu doar că le-a construit, ci le-a și dotat și împodobit cu cele necesare. Tradiția menționează 40 de ctitorii ștefaniene, însă atestate documentar există doar 30, printre care se numără și ctitoriile de la Feleac și Vad din județul Cluj.

În anul 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Ștefan cel Mare, stabilind ziua cinstirii sale pe 2 iulie.

Citește mai multe despre Povestea ctitoriilor ștefaniene în eparhia de la Vad și Feleac 

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Așchileu Mic, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, cu prilejul...