Hramul Mănăstirii Pădureni, prăznuit în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | mai 8, 2022

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, zi în care este prăznuit și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pădureni, județul Cluj, cu prilejul hramului.

De la ora 10:00, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Nicula, arhimandritul Nicolae Moldovan, duhovnicul Mănăstirii Pădureni, ieromonahul Vladimir Marc, duhovnicul Mănăstirii Mihai Vodă, ieromonahul Efrem Crișan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Dragostea, mai puternică decât moartea”, în cadrul căruia a vorbit despre credincioșia și iubirea femeilor mironosițe față de Domnul Hristos.

 

La finalul slujbei, cu ocazia Duminicii Femeilor Mironosițe, PS Benedict le-a felicitat pe toate femeile creștine și, împreună cu preoții și credincioșii, le-a cântat „La mulți ani”. De asemenea, elevei Sonia Casandra Coc, fiică a satului Pădureni, i-a dăruit Sfânta Scriptură și o icoană cu Maica Domnului, în semn de prețuire și recunoștință pentru mențiunea obținută la Olimpiada Națională de Religie.

La Sfânta Liturghie au participat oficialități locale și centrale, starețe de la mănăstirile din Arhiepiscopia Clujului, precum și numeroși credincioși.

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul” din satul clujean Pădureni, comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, a fost reactivată în 1 ianuarie 2014, pe vatra unei vechi mănăstiri ce funcționa în jurul anilor 1770. Biserica actuală a mănăstirii a fost reclădită de săteni, în anul 1967, dar a rămas nefolosită până în 2000, când a fost reabilitată de către un grup de credincioși.

Obștea așezământului monahal este formată din 5 viețuitoare, în frunte cu maica stareță Nectaria Pușcaș și părintele duhovnic Vladimir Marc.

În prezent, se află în construcție un nou corp de chilii și o trapeză.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

O nouă expoziție de carte veche la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat, vineri, 17 iunie 2016, de la ora 13:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare”, în sala Sfinţii Martiri Brâncoveni, la deschiderea Expoziţiei „Cartea veche – Mărturie vie a spiritualităţii neamului...

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Moişeni, Certeze

Luni, 20 iunie 2016, de la ora 10,00, Preasfinţitul, Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Moişeni, Protopopiatul Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor de 19 preoţi din parohiile din jur, în...

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Peste 1000 de clujeni au participat duminică, 19 iunie 2016, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Căldura de-a afară nu i-a ținut în case pe credincioșii care au...

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca își serbează hramul. Biserica-monument istoric situată pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 va marca sărbătoarea prin prezența luni, 20 iunie, la Sfânta Liturghie a părintelui Stelian Tofană de...