Sâmbătă, 24 iunie 2023, praznicul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, a fost hramul Mănăstirii Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, sărbătoare cunoscută în popor ca Sânzâienile. A slujit, cu această ocazie, o troiţă de Ierarhi, alcătuită din Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor din Ungaria, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, fost stareţ al acestui sfânt locaş de închinare timp de 11 ani, care a primit darul Arhieriei în acest sfânt locaş în urmă cu cinci ani.
„Sărbătoarea Sfântului ocrotitor al aşezământului monahal de la Scărişoara Nouă este un eveniment duhovnicesc deosebit, întrucât adună mii de credincioşi. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este, de altfel, o sărbătoare importantă în calendarul Bisericii noastre, şi ea cade întotdeauna în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Această mănăstire, care este cea mai vestică aşezare monahală a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a evoluat în ultimii ani impresionant, sub păstorirea Preasfinţitului Părinte Timotei. S-a construit biserica nouă de zid, care este o adevărată catedrală, îmi place să o numesc catedrala duhovnicească a vestului eparhiei. S-au organizat lucrurile în incinta mănăstirii, este un adevărat ansamblu monahal brâncovenesc, iar credincioşii din această zonă, care au fost aduşi prin 1920, moţi din Ţara Moţilor, din satele din Ţara Moţilor, sunt fericiţi, multe localităţi poartă nume similare cu cele din Ţara Moţilor. Scărişoara Nouă are numele după Scărişoara din Ţara Moţilor. Locuitorii acestei localităţi şi-au dorit să aibă un aşezământ monahal aici, în pustia Careiului, în câmpia Careiului, şi iată că Dumnezeu i l-a dăruit prin punerea pietrei de temelie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian, după 1990. Astăzi sărbătoarea este una impresionantă. Astăzi avem şi o aniversare, Preasfinţitul Părinte Timotei împlineşte cinci ani de Arhierie. În urmă cu cinci ani a vut loc cel mai mare eveniment organizat aici şi poate cel mai mare eveniment din istoria ortodoxiei din această parte de ţară, hirotonia Preasfinţitului întru Arhiereu, care a adunat aproape 20.000 de credincioşi şi dăm slavă lui Dumnezeu că de atunci şi până acum şi de acum înainte mănăstirea îşi îndeplineşte menirea, chiar dacă Preasfinţitul a venit lângă noi şi ne este frate împreună slujitor, poartă de grijă aşezământului, iar părintele stareţ, Arhimandritul Spiridon Belei, împreună cu obştea, duc mai departe şi ţin aprinsă flacăra credinţei mărturisitoare a sfintei noastre ortodoxii. Credincioşii iubesc foarte mult această zonă, aşa cum se poate vedea, şi poartă şi straiele din Ţara Moţilor, iubesc foarte mult mănăstirea şi au un loc de pelerinaj al lor. Fiecare mănăstire este un loc sfânt, o Grădină a Maicii Domnului şi a Sfinţilor, iar curtea mănăstirii este o incintă sacră, unde oamenii când intră îşi pleacă genunchii inimii şi se închină cu evlavie şi credinţă şi dăm slavă lui Dumnezeu că şi astăzi, în zi de sărbătoare, împreună cu fratele nostru Preasfinţitul Siluan, din străinătatea apropiată, cum îmi palce mie să spun, al românilor din Ungaria, a venit din nou şi îl invităm în fiecare an, pentru că vecini fiind, se cuvine să fim la această sărbătoare, să fim împreună. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Un sobor imens, de peste 45 de preoţi şi 10 diaconi, a slujit la hramul acestei mănăstiri, alături de cei trei Ierarhi: Arhim. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Protos. Dr. Arsenie Pohrib, şeful de cabinet al Mitropolitului Moldovei, Arhim. Spiridon Belei, stareţul mănăstirii, Pr. Florian Mocan, protopopul de Carei, Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul de Lăpuş, Pr. Mihai Chira, protopopul de Vişeu, Pr. Drd. Marcel Malanca, protopopul de Oaş, Pr. Ciprian Eugen Coza, protopopul de Chioar, Arhim. Ghelasie Maxim de la Mănăstirea Rohia, Protos Ioil Nicoară, stareţul Mănăstirii Dealu Mare, Protos. Emanuel de la Mănăstirea Bixad, Protos. Iosif Petra, egumenul Mănăstirii Dragomireşti, Pr. Dr. Cristian Boloş, din Satu Mare, Pr. Alin Varga, Pr. Cristian Chindriş, Pr. Marcu Vlad, din Blaja, Pr. Ştefan Pişchiş, Pr. Ciprian Bute, Pr. Adrian Nicolae Ghilea din Beltiug, Vasile Andrei Porumb din Hotoan, Pr. Călin Pop din Marna Nouă, Pr. Sorin Marcu din Sărăţele, Pr. Ioan Petrovan din Sărăuat, Pr. Mirel Costaşi din Satu Mic, Pr. Ilie Popa din Carei, Pr. Alin Paşca din Carei, Pr. Călin Buzura din Carei, Pr. Viorel Dat din Supuru de Jos, Pr. Mircea Oneţ din Ianculeşti, Pr. Graţian Andreica din Dacia, Pr. Bogdan Mureşan din Supuru de Sus, Pr. Alin Giurgea din Pişcolţ, şi alţii, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Emanuel Văduva de la Episcopia Ungariei, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dumitru Botiş, inspector eparhial social, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Gherasim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului-Vicar, Arhid. Nectarie Handrău, de la mănăstirea gazdă, Diac. Ionuţ Socolan, din Satu Mare, Arhid. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat, Ipod. Vasile Pop.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la priceasnă a cântat preoteasa Ioana Botiş, farmacistă în Baia Mare.
Între oficialităţile prezente s-au aflat primarul Cosmin Varga al comunei Pişcolţ, deputatul Adrian Cosma, membru în Adunarea Naţională Bisericească, prefectul Radu Roca al judeţului Satu Mare, subprefectul Romeo Pop de Satu Mare, Cristian Valer Beşeni, secretar de stat, Ing. Mircea Leţiu, alţi oficiali judeţeni şi orăşeneşti.
Un concis şi lămuritor cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan în faţa credincioşilor adunaţi la hram, în care a vorbit despre rugăciunea în viaţa omului şi rezultatul rugăciunii:
„Rugăciunea este cea care străbate cerurile şi ajunge până înaintea lui Dumnezeu şi în momentele în care se pare că nu se mai poate face nimic, la fel cum era şi vârsta înaintată a lui Zaharia şi Elisabeta, iată că rugăciunea este mai mare decât toţi stăpânii lumii şi au adus pe lume un copil, pe Sfântul Ioan Botezătorul, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan. Şi noi ne bucurăm astăzi de această mare minune întâmplată la vârsta când, din punct de vedere omenesc, credeam că nu mai este cu putinţă ca Elisabeta să dea naştere unui copil, pentru că era înaintată în vârstă, dar unde rugăciunile şi nădejdea sunt îndelungate şi unde binevoieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii şi, iată, se naşte acest prunc, care are o viaţă deosebită şi aspră. El este stăpânul întregului Univers, al cerului şi al pământului şi oamenii chiar şi cei mai mari stăpânitori din lumea aceasta, cei mai mari împăraţi şi cei mai înzestraţi şi cei mai bogaţi, şi-au dat seama, la un moment dat, când au îmbătrânit şi când au lăsat pe toate, că nu ei sunt stăpânii lumii. Deci, rugăciunea este şi trebuie să rămână o întărire în sufletele noastre, ale tuturor, indiferent ceea ce auzim sau ceea ce se întâmplă în lume.”
După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Timotei a oficiat oficiile de gazdă, ca fost stareţ peste un deceniu al acestei mănăstiri, mulţumind soborului de ierarhi, preoţi şi diaconi pentru slujire, Grupului Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului pentru răspunsurile liturgice şi credincioşilor pentru prezenţă.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oferit în dar Preasfinţitului Părinte Siluan al Românilor din Ungaria un veşmânt arhieresc şi Preasfinţitului Părinte Timotei Sătmăreanul un set dicher-tricher.
Fiecare Ierarh a primit în dar, din partea obştii monahale, câte o icoană cu Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul.
Un moment aparte a fost cel al marcării celor 62 de ani de viaţă ai Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, cu o zi înainte, moment în care soborul şi credincioşii i-au cântat toţi în cor „La mulţi ani!”.
Un alt moment foarte important a fost împlinirea a cinci ani de la hirotonirea întru Arhiereu a Preasfinţitului Părinte Timotei Sătmăreanul, moment de sfinţire petrecut chiar în ziua de hram, 24 iunie, la această mănăstire, în prezenţa a aproape 20.000 de credincioşi.
foto:Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului