Hramul Parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris

de | mart. 28, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama), 28 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris.

Cu prilejul hramului bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul-adjunct al Seminarului, pr. prof. Andrei Mureșan, preotul paroh Ambrozie Boca,  preotul  Ilie Răduț-Taciu (Parohia „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca), secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, și administratorul Seminarului, arhidiaconul Daniel Frumos.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul  a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți pe tema „Sfântul Grigorie Palama și «liniștirea lumii»”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

La finalul slujbei, preotul paroh Ambrozie Boca a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.Totodată, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Praznicul Bunei Vestiri și un aranjament floral.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Buna Vestire”, situată pe strada Puieților, nr. 2, în cartierul clujean Iris, a fost înființată în anul 1929, iar actuala biserică parohială a fost edificată în perioada 1931-1934, având formă de navă.

De-a lungul timpului, între anii 1955-1966, lăcașul de cult a fost restaurat în totalitate şi a fost pictat, în tehnica tempera, de pictorul Ioan Găvrilă. Pictura interioară a fost refăcută între anii 2002 – 2004, de pictorul Damian Tuluc.

În prezent, comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Ambrozie Boca, alături de preotul coslujitor Andrei Mureșan, directorul-adjunct al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa și Alexandru Punei

Ultimele articole

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

În secolul XX, sufocat de atrocităţi şi ideologii devastatoare, pronia lui Dumnezeu a vegheat căutarea spirituală a poporului dreptcredincios prin călăuzirea excepţională a unor mari Părinţi duhovniceşti, câţiva dintre ei deja canonizaţi. Cuviosul Paisie Aghioritul,...

Hristos este sprijinul tău

Hristos este sprijinul tău

Ioil (Iannakopoulos), Bătrânul din Kalamata: „Când te apropii să te rogi, adu-ţi aminte de patimile tale, de slăbiciunile tale, de uşurinţa cu care tu rătăceşti şi cazi, dar adu-ţi aminte şi de faptul că Hristos te poate sprijini”.

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Redactorul și realizatorul de emisiuni la Radio Renașterea, Cătălin Bărăian a publicat recent primul său volum de versuri. Acesta cuprinde poezii pe care colegul nostru le-a compus, pe diferite teme, pe parcursul mai multor ani. „Cuvinte spre nemurire” a apărut cu...

Biserica este corabia mântuirii

Biserica este corabia mântuirii

„Corabia de pe Marea Galileii simbolizează Biserica [...]Atâta vreme cât suntem în corabie, chiar dacă nu suntem perfecți, ne îmbunătățim. Pericolul e să nu fim aici, ci să fim în afară și să ne înghită valul vremelniciei”.   În duminica a 9-a după Rusalii și prima...

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

În perioada 20-25 iulie s-a derulat cea de-a doua serie a taberei catehetice de la Mănăstirea Strâmba, din cele şase care se vor desfăşura în acest an, sub coordonarea sectorului cultural al Episcopiei Sălajului, al biroului de catehizare al eparhiei și cu purtarea de...

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

La început de august, în postul Adormirii Maicii Domnului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Cluj-Napoca, va organiza tabăra studenţească de vară în localitatea Rogojel, judeţul Cluj. În tabăra care se va desfășura în perioada 3-14 august...