Ierarhii Arhiepiscopiei Clujului au participat la funeraliile Episcopului Florentin Crihălmeanu

de | ian. 16, 2021 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș, la slujba de înmormântare a Preasfinţitului Părinte Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Slujba de înmormântare a Episcopului greco-catolic Florentin Crihalmeanu a fost săvârșită începând cu ora 12:00, pe esplanada din fața Catedralei Greco-Catolice din Piața Timotei Cipariu, în prezența a 20 de episcopi romano-catolici și greco-catolici din țară și din străinătate, a unui reprezentant din partea Vaticanului, a peste 100 de preoți, dar și a oficialităților locale, județene și centrale.

Sicriul cu trupul Episcopului Florentin a fost depus într-o criptă amenajată la subsolul Catedralei „Sfântul Iosif” din Piața Cipariu.

„Preasfințitul Florentin a fost un om credincios, devotat misiunii lui și, în același timp, un om al dialogului. Noi, ortodocșii, foarte bine am putut dialoga cu el, iar la momentele festive ne întâlneam: a fost și la Catedrala noastră Ortodoxă, am participat și noi la festivitățile dânșilor, la Catedrala Greco-Catolică. Plecarea aceasta fulgerătoare dintre noi, sigur că, a lăsat multă tristețe. Ne rugăm Tatălui Ceresc să îi facă parte de odihnă întru Împărăția Sa”, a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, la finalul slujbei de înmormântare.

„Bunătatea lui, dispoziția înspre dialog, simțul pastoral, îi veneau de la Mântuitorul Hristos, care la momentul potrivit l-a chemat la misiune”,  a spus Mitropolitul Andrei, în mesajul de condoleanțe transmis Episcopiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Când în ajun de Crăciun, Preasfințitul Florentin ne-a colindat, nu bănuiam că aceea va fi ultima noastră întâlnire de pe pământ și acum o rememorăm cu multă nostalgie și sfințenie”, a mai arătat IPS Andrei.

Citește integral Mesajul Mitropolitului Andrei la trecerea în veșnicie a Episcopului greco-catolic Florentin Crihălmeanu

Scurtă biografie

Episcopul Florentin Crihălmeanu s-a născut în 17 septembrie 1959, la Iași. A trecut la Domnul în ziua de marți, 12 ianuarie 2021, la Cluj-Napoca. În 17 septembrie 2020 împlinise 61 de ani, slujind comunitatea greco-catolică clujeană vreme de 31 de ani, ca preot și episcop.

La 6 ianuarie 1997 a fost hirotonit episcop de către Papa Ioan Paul al II-lea, în Bazilica „Sfântul Petru” din Roma, cu misiunea de episcop-auxiliar de Cluj-Gherla, iar la 6 august 2002 a fost instalat episcop eparhial, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca.

A urmat cursurile Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca (1978-1984), obținând diploma de inginer, iar din anul 1986 a început în clandestinitate studiile teologice cu părintele Pantelimon Aștilean. După evenimentele din Decembrie 1989, în 1990 s-a înscris la Institutul Teologic Academic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul”, apoi a studiat la Universitatea Pontificală Urbaniană din Roma (1990-1992), unde a obținut, pe rând, Licența în Teologie (27 iunie 1992) cu calificativul Magna cum laude, iar în 16 iunie 1994, Masteratul cu calificativul Summa cum laude. În perioada 1999-2005 a urmat studiile doctorale la aceeași universitate pontificală, obținând titlul de Doctor în Teologie cu teza Spiritul Sfânt-Focul. Din anul 1994 a funcționat și ca profesor (și profesor asociat) de Teologie Dogmatică la Institutul Teologic Academic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul”, respectiv la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În planul cooperării ecumenice, Preasfințitul Florentin s-a arătat un factor de echilibru, contribuind semnificativ la îmbunătățirea relațiilor dintre credincioșii ortodocși și cei greco-catolici, care au ajuns la reconcilierea dorită viziunii și contribuției sale. A cultivat o relație de respect și colaborare cu vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, care a și fost de față la întronizarea din 2002, precum și – ulterior – cu Mitropolitul Andrei Andreicuț. Împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în 24 ianuarie 2012, a primit festiv titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Tehnice din Cluj-Napoca. A avut întâlniri frecvente cu mitropolitul ortodox al Clujului, prilej cu care discutau problemele pastorale și misionare ale comunităților greco-catolice și ortodoxe din aria jurisdicțională a episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, conform cronicii întocmite de reprezentanții Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

„Trecerea la Domnul a P.S. Episcop Florentin Crihălmeanu văduvește comunitatea academică și teologică clujeană de un părinte și om al păcii și blândeții, calități atât de necesare mediului multiconfesional transilvan, dar și lumii contemporane, în general. Întregul corp didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, transmite condoleanțe comunității greco-catolice clujene și trăiește o parte din durerea colegilor de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică.”, au transmis reprezentanții facultății, în mesajul de condoleanțe.

Mai multe fotografii AICI 

Foto credit: Dan Bodea

Ultimele articole

Crucea – de la asumare la răsplată

Crucea – de la asumare la răsplată

Aspecte introductive Pericopa evanghelică de astăzi vine să încheie un capitol dens în evenimente. Marcu vorbește aici despre o înmulțire a pâinilor realizată de Hristos, alta decât cea standard, despre care s-a vorbit într-una din duminicile trecute, descrie în...

Preasfințitul Părinte Episcop Vasile împlinește 72 de ani

Preasfințitul Părinte Episcop Vasile împlinește 72 de ani

dec. 30, 2020 | Stiri Preasfințitul Părinte Episcop Vasile împlinește astăzi, 30 decembrie 2020, vârsta de 72 de ani. Cu acest prilej, întreg Centrul Eparhial, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, și...