Trebuie spus că învăţătura Domnului Hristos are o excedenţă absolută. Maximalismul moral-creştin ne cere nu numai să-i apărăm, ci să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, să-i iertăm şi să le facem bine.

În acest sens, ştiţi frăţiile voastre, că primul martir creştin, Sfântul Arhidiacon Ştefan, când era ucis cu pietre se ruga lui Dumnezeu, după modelul Domnului Hristos: „Doamne, nu le ţine lor în socoteală păcatul acesta”. Iar, Sfântul Siluan Athonitul ne spune lucrul următor: „Dacă vreţi să nu vă părăsească harul şi ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să faceţi două lucruri: – două lucruri uşor de enunţat dar mai greu de împlinit – să vă rugaţi şi să-i iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Pentru cei dragi, ne rugăm şi mai că i-am ierta şi pe vrajmaşii noştri, dar să-i iubim… e tare greu. Şi a doua condiţie pe care o subliniază Sfântul Siluan este să-i mulţumim lui Dumnezeu nu numai pentru binefaceri, pentru ajutor, ci să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru necazuri, pentru boală şi pentru suferinţă. Acesta este maximalismul duhovnicesc creştin care ne cere să-i iertăm şi pe vrăjmaşi. Iubirea aceasta îşi are izvorul în iubirea lui Hristos, iar iertarea pe care ar trebui să le-o acordăm tuturor oamenilor îşi are rădăcina tot aici, în iubire.

Noi trăim într-o lume pragmatică, în care oamenii doresc să câştige din orice. Ei, dacă suntem şi pe tărâm religios pragmatici, atunci ar trebui să iertăm. De ce să iertăm? Pentru ca şi Dumnezeu să ne ierte nouă păcatele noastre. Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia după Marcu, în capitolul 9, în versetele 25 şi 26 zice aşa: „Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din Ceruri să vă ierte vouă greşelile. Că de nu veţi ierta voi, nici Tatăl vostru Cel din Ceruri, nu vă va ierta vouă greşelile voastre”. Dacă suntem pragmatici, dacă vrem să ne ierte Dumnezeu şi să ne dea şansa mântuirii, trebuie să-i iertăm noi pe ceilalţi semeni ai noştri.

Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016