Implicarea Bisericii în viața tinerilor, subiect de discuții în rândul tinerilor bistrițeni

de | oct. 13, 2015 | Activități parohiale

La Centrul de tineret „Pr. prof. Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, a avut loc vineri, 9 octombrie 2015, la invitația părintelui inspector pentru tineret al județului Bistrița-Năsăud, Tudor Mudure, o întâlnire a celor trei asociații de tineret de la nivelul județului. În cadrul întâlnirii a fost prezentat raportul activităților desfășurate în acest an, dar și viitoarele proiecte în care tinerii se vor implica.

12076869_1636895506558245_1706564567_nÎntâlnirea a debutat la ora 16:30 cu rostirea rugăciunii “Împărate Ceresc”. Părintele Ieromonah Benedict Vesa, prezent la această ntâlnire, a scos în evidență importanța educării tinerei generații, insistând asupra nevoii ca preoții să fie ancorați în realitatea cotidiană și să deruleze activități cu și pentru tineri.

În cadrul ședinței s-au discutat aspecte legate de activitatea fiecărei asociații pe parcursul anului 2015. Raportul de activitate a fost prezentat de către un reprezentant al asociației de la fiecare protopopiat.

Intâlnirea a avut și un rol formator, astfel că inspectorii de tineret din cadrul Arhiepiscopiei au prezentat tipuri de activități cu tinerii ce pot fi derulate în cadrul asociațiilor și la nivel parohial, respectiv modalități de planificare, implementare și evaluare a taberelor de weekend. De asemenea, participanții au stabilit un calendar al activităților pentru următoarele acțiuni cu tinerii și copiii, urmărind o structură defalcată pe patru secțiuni: duhovnicească, culturală, sportivă și de divertisment. Tot cu această ocazie s-au programat și taberele de iarnă și de vară care vor fi desfășurate la Centrul de tineret și tabăra de formare a voluntarilor „Cu voluntarii în tabără nu-i de joacă”, proiect finanțat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, după cum ne-a informat inspectorul de tineret al județului Bistrița-Năsăud, Pr. Tudor Mudure.

În finalul întâlnirii, dedicat concluziilor, s-au stabilit principalele repere pe baza cărora se vor desfășura următoarele activități de tineret de către asociațiile noastre.

 

Ultimele articole

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca își va sărbători sâmbătă, 02 februarie hramul. Prăznuirea va debuta în seara ajunului sărbătorii, prin oficierea slujbei Vecerniei celei mari cu Litie și programul de spovedanie pentru credincioșii care vor să...

Sfințire de clopote și troiță, în parohia clujeană Gârbău

Sfințire de clopote și troiță, în parohia clujeană Gârbău

Pentru comunitatea parohială ortodoxă din Gârbău, Protopopiatul Huedin, ziua de 31 ianuarie a fost prilej de mare sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit, în biserica Parohiei Gârbău, slujba de sfințire a apei, apoi a binecuvântat cele două...