Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român

de | mai 24, 2023

În ziua de joi, 25 mai 2023, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de veșnică pomenire, de prețuire și recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru popor, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor români la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Prin credința, curajul și jertfa lor, eroii români au contribuit la consolidarea conștiinței și demnităţii naționale, afirmate concret prin dobândirea independenței, realizarea unităţii statului și apărarea constantă a libertăţii în istoria poporului nostru.

Din acest motiv, Catedrala Națională din București este dedicată memoriei tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
Restrictiile de circulatie pentru liniile de autobuze 37 și  38

Restrictiile de circulatie pentru liniile de autobuze 37 și  38

Cu ocazia meciului de fotbal dintre CFR 1907 Cluj si Rapid Bucuresti, care se va desfasura in 10 Februarie 2024, de la ora 21:15, pe stadionul „Dr. Constantin Radulescu”, Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informeaza publicul calator ca in ziua meciului vor...

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlinește duminică 99 de ani de la înființare. Întrunit în ședința de lucru din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a luat hotărârea de înființare a Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul începuse imediat după Marea Unire din 1918. Istoric La finalul...

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 3 februarie 2024, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...