Încununarea activităților derulate de Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” în luna decembrie

de | dec. 26, 2019

În a doua zi de Crăciun, când prăznuim Soborul Maicii Domnului, părintele Arhim. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mãnãștur.

Cu începere de la ora 10.00 a sãvârșit Sfânta Liturghie, într-un numeros sobor de preoți și diaconi, slujbã la care au participat foarte mulți credincioși.

Aceastã Liturghie festivă a încununat seria de activități duhovnicești și culturale pe care Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” le-a organizat în decursul lunii decembrie.

În cuvântul de învãțãturã, plecând de la modelul Sfintei Familii, Preacuviosul Pãrinte Benedict a vorbit despre firescul familiei creștine și despre curãția și rânduiala care ar trebui sã guverneze relațiile dintre soți, dintre copii și pãrinți, și, în general, dintre creștini, a spun preotul paroh, pr. Dan Cismaș.

În luna decembrie Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” a desfășurat o serie ce activități pastoral-misionare, sociale și culturale, printre care un festival de colinde pentru elevi, seri duhovnicești, un concert extraordinar de colinde susținut de corala Armonia din Constanța și proiecția filmului „Între chin și amin”.

De asemenea, Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, împreună cu Asociația „Poteci Uitate” a dus  bucurie și speranță, în prag de Crăciun, copiilor și bătrânilor izolați din Munții Apuseni. În Postul Crăciunului a fost derulată în parohie campania umanitară „Pachete de Crăciun. Împreună pe poteci”, în cadrul căreia au fost colectate produse alimentare de bază, conserve, dulciuri, produse sanitare, încălțăminte și rechizite. În urma generozității credincioșilor, sâmbătă, 14 decembrie, câțiva reprezentanți ai parohiei, însoțiți de preotul paroh Dan-Dorian Cismaș, împreună cu liderii și voluntarii Asociației „Poteci Uitate”, au ajuns în câteva cătune izolate din Munții Apuseni, unde au împărțit unor copii și bătrâni izolați darurile pregătite de credincioșii clujeni, dar și din alte localități.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Sărbătoarea Naşterii Domnului, numită în popor Crăciunul, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră, fiind cea mai importantă sărbătoare pentru comunitatea noastră parohială din cartierul Gheorgheni, care își serbează...

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Parohia Ortodoxă Telciu din Protopopiatul Năsăud îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie. Ca în fiecare an, parohia noastră l-a cinstit și de această dată cu multă evlavie pe ocrotitorul său. Astfel, în perioada...

Eroii celor două războaie mondiale, omagiați la Teaca

Eroii celor două războaie mondiale, omagiați la Teaca

Duminică, 27 noiembrie 2022, în comuna Teaca din județul Bistrița-Năsăud, au fost cinstiți și omagiați eroii din primul și al doilea Război Mondial. Astfel, începând cu ora 10:00, în biserica parohiei ortodoxe din localitate, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în...