Întâmpinarea Domnului, prăznuită la Mănăstirea Piatra Fântânele, în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | feb. 2, 2021

La Praznicul Întâmpinării Domnului, marți, 2 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, în sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200.

Din soborul slujitor au făcut parte: directorul Editurii Renașterea, preotul Cătălin Pălimaru, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Gavril Horț, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, pornind de la sărbătoarea de astăzi, Preasfinția Sa a arătat că prin aducerea Pruncului Iisus la Templu, Dumnezeu intră în rânduiala omului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

La finalul slujbei, alături de obștea așezământului monahal, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârșit slujba de parastas pentru Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc miercuri, 3 februarie, 85 de ani; și pentru Mitropolitul Bartolomeu, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit duminică, 31 ianuarie, 10 ani.

Scurt istoric

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, din județul Bistrița-Năsăud, este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuța, pe drumul ce unește Transilvania de Bucovina. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Bucovina, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona.

Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în 11 aprilie 1995, s-a reînfiinţat mănăstirea, ca mănăstire de călugărițe. Câțiva ani mai târziu, s-au început lucrările de construcție la noua biserică de zid.

În prezent, la mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț.

Activitatea misionară, didactică și pedagogică a maicilor

Obștea maicilor de la Piatra Fântânele se ocupa si de aproximativ 30 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală. La mănăstire, ei se bucură de toată libertatea de care un copil are nevoie pentru a crește și a se dezvolta frumos. Maicile sunt implicate trup și suflet în educația lor și țin seama cu foarte multă atenție de înclinațiile pe care le au cei mici. Cu ajutorul lor și a unor profesori de specialitate, aceștia studiază pian, vioară, dar și alte discipline.

Mănăstirea a avut menirea de a educa și forma tinerele generații încă de la înființare. Primul stareț, părintele Vasile Luncan, a fost cel care a sprijinit înființarea școlii din Piatra Fântanele, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când școala a fost închisă, el a fost cel care și-a asumat rolul de dascăl, predând lecții, în incinta mănăstirii, pentru copiii din sat.

Mai multe fotografii AICI

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ana Blandiana, în dialog cu tinerii teologi clujeni

Ana Blandiana, în dialog cu tinerii teologi clujeni

Evenimentul  cu titlul „Istorie, Memorie, Memorial sau cum se construiește un miracol”, a avut  loc în contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor ortodoxiei în perioada regimului comunist. Întâlnirea cu Ana Blandiana a debutat la ora 18:00,...

Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi

Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi

De ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, un grup de pelerini din comunitatea Bisericii Studenţilor şi a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - Cluj Napoca, va porni la Iaşi pentru a se închina la Sfintele Moaşte. Cele peste 40 de persoane care s-au înscris în...

Conferința preoțească de toamnă, în Protopopiatul Huedin

Conferința preoțească de toamnă, în Protopopiatul Huedin

În data de 10 octombrie 2017, a avut loc la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin cea de-a treia conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Sf. Sinod a declarat anul 2017 ca anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor...

Biserica din Lucăceşti, târnosită după 92 de ani de la construire

Biserica din Lucăceşti, târnosită după 92 de ani de la construire

Duminică, 8 octombrie 2017, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire bisericii parohiei Lucăceşti, Protopopiatul Chioar, urmată de Sfânta Liturghie, în sobor de 30 de preoţi şi diaconi.           Întâmpinarea...