Sărbătoarea se celebrează la data de 21 noiembrie, ea nefiind regăsită între sărbătorile vechi ale Bisericii, nefiind inclusă ca episod în Sfânta Scriptură, ci se află în evangheliile apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob. Andrei Criteanul a cunoscut-o la Ierusalim în secolul al VI-lea, fiind amintită cu un veac mai târziu la Constantinopol, în vremea Sfântului Patriarh Tarasie.^[1] În Apus, Papa Grigorie al XI-lea a celebrat-o în anul 1374.

Din punctul de vedere al importanţei praznicului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului intră în rândul sărbătorilor mari, socotită de regulă între praznicele împărăteşti, fiind numită în popor şi Vovidenia sau Ovedenia.^[2]  Ea a mai fost cunoscută și sub numele de Aducerea Maicii Domnului la templu.

Momentul sărbătorii ne prilejuieşte înţelegerea purtării de grijă a lui Dumnezeu arătată Fecioarei Maria de la o vârstă atât de fragedă. Maria a fost aleasă să devină mai apoi templul curat al trupului lui Iisus ce se va naşte din ea.

Prunca Maria este însoţită de părinţii ei Ioachim şi Ana, alături de ei fiind, de asemenea, tinerele fecioare cu făclii aprinse ce o conduc la templu, spre consacrare. Aici ea a fost întâmpinată şi primită de preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, ce a aşteptat-o în faţa uşilor Sfintei, pe cea dintâi treaptă a scării. Cu toate că intrarea în Sfânta Sfintelor avea loc o singură dată pe an, fiind prerogativa Marelui Preot, Tradiţia ne istoriseşte faptul că Maria a intrat direct în acest spaţiu sacru, ca semn al alegerii sale divine.

Iconografia temei.

Cea dintâi reprezentare iconografică se pare că este cea dintr-o biserică rupestră din Capadocia, din veacul al IX-lea.  Printre cele mai vechi şi frumoase exemple din spaţiul răsăritean reţinem Menologul lui Vasile, sau mozaicul de la mănăstirea Dafni, ambele de veac al XI-lea.

1. Maica Domnului.

Scena compune, de la stânga spre dreapta, momentul în care Maria înfățișată pruncă, păşeşte în curtea templului, lângă intrarea în Sfânta, fiind întâmpinată de marele preot ce se află pe prima treaptă a scării. Se aminteşte că arhiereul a dus-o pe Fecioară în cele mai dinăuntru ale templului unde numai preotul intra o dată pe an. Maria a rămas doisprezece ani, în cuviinţă până s-a apropiat vremea Bunei Vestiri.^[3]

Ea este redată în plină mişcare cu braţele întinse către Zaharia. Vârsta la care ea a fost consacrată Domnului a fost de trei ani. Îmbrăcămintea şi elementele caracteristice tipologiei mariale corespund întru totul descrierii din Erminie.

De asemenea este reprezentată din nou la capătul celor cinsprezece trepte, trepte care corespund celor cinsprezece psalmi ai treptelor, acolo unde este întâmpinată de îngerul Domnului ce îi slujeşte.

2. Preotul Zaharia.

Zaharia, cel ce a avut privilegiul de a o primi pe Fecioară la templu, este figurat asemenea unui bătrân, având barba și părul albe, fiind înveșmântat în haine preoțești. El face gestul plecăciunii, având spatele aplecat și genunchii îndoiți. Pe cap se observă un acoperământ de dimensiuni mici ce face trimitere la elementele de recuzită specifice clerului mozaic. El poartă nimb, la fel ca și Sfinții Ioachim și Ana și Fecioara Maria.

3. Sfinții Ioachim și Ana.

Alături de Fecioară se află părinţii ei, Drepții Ioachim şi Ana. Ei sunt pictaţi în spatele cortegiului de tinere fete ce poartă făclii aprinse în mâinii. Rareori o țin în brațe; așa se observă în mozaicul de la Mănăstirea Dafni din veacul al XI-lea. Ei sunt pictați în mișcare simetrică, întinzând mâinile în semn de dăruire.

4. Tinerele fete.

Însoțitoarele Fecioarei sunt prezente în icoană fiind reprezentate când înaintea cortegiului, când îndărătul lui. În anumite exemple numărul lor poate ajunge până la șapte. Ele poartă lumini aprinse, fiind îmbrăcate în straie de sărbătoare, spre deosebire de Fecioara şi de Sfânta Ana ce sunt redate cu maforion.

5. Elemente de arhitectură.

Pictorii au imaginat acest moment festiv ilustrând trei elemente de ordin arhitectural și simbolic: Curtea templului, Sfânta și Sfânta Sfintelor.

Dionisie din Furna descrie scena astfel: templu [mare]şi la margine, în faţa uşii, pe cele trei trepte, proorocul Zaharia, îmbrăcat în veşminte arhiereşti, şi stând [cu cuviinţă], îşi întinde mâinile înainte, şi Prea Sfânta Fecioară, fiind de trei ani, se suie pe trepte înaintea lui, având o mână întinsă către el, şi în cealaltă ţinând o făclioară. Şi dinapoia ei Ioachim şi Ana, uitându-se unul la altul şi arătându-şi-o. Şi lângă ei mulţime de fecioare purtând făclii. Şi deasupra tempului un baldachin frumos[împodobit], sub care şezând Pre Sfânta Fecioară primeşte pâinea pe care arhanghelul Gavriil i-o aduce, şi o binecuvântează.^[4]

Iconografia temei odată consfințită va fi urmată cu strictețe de către iconari și predată generațiilor viitoare. Caracteristică rămâne schema iconică de unde nu lipsesc personajele principale, episodul cu îngerul și fecioarele însoțitoare. Specifică este tradiția locală în care observăm pătrunderea figurilor când din dreapta, când din stânga.

În lăcașurile de cult tema se găsește în registrul imediat următor Nașterii Născătoarei de Dumnezeu, pictându-se în pronaos.

În icoana grecească proporțiile personajelor se află într-o ingenioasă ierarhizare cu fondul. Arhitecturi savante ilustează curtea, Sfânta și Sfânta Sfintelor. Cortegiul însoțitor e redat în mișcare armonică. Centrul scenei e reprezentat de silueta Fecioarei ce se ordonează în partea dreaptă a compoziției fiind pictată de două ori, în partea de jos și în cea de sus. Desenul fin, bine ritmat, compus din linii paralele ce înnobilează formele mult simplificate structurează proporțiile și atitudinile figurilor sacre și profane. Preponderența roșului se face simțită în contrast cu albastrul închis, acord ce înveselește expresiv expunerea iconografică. Luminile sau blicurile în proporții minore așezate pe veșminte, dar și pe arhitecturi (doar într-un singur loc),  sunt specifice stilului de pictură al icoanelor grecești. Întregul dă sentimentul transfigurării și al trăirilor duhovnicești pe care elementele constitutive ale temei le concentrează în redactarea icoanei.

Privind icoana să fim alături de Maica Fecioară în Intrarea ei în Biserică, bucurându-ne și rostind împreună condacul praznicului:

Preacurata Biserică a Mântuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara; sfinţită vistierie a slavei lui Dumnezeu, astăzi se aduce în casa Domnului. împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu: „aceasta este cortul cel ceresc” Condac (Glasul 4).

[1] Proloagele, Vieţile Sfinţilor şi cuvinte de învăţătură pe luna Noiembrie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, p. 74.

[2] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1993, p. 188.

[3] Mineiul pe Noiembrie, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 293.

[4] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 138.

Prof. Dr. Marcel Muntean, Articol apărut în Revista Renașterea, nr. 11/2014