ÎPS Andrei: „Copiii ar trebui crescuți în frica Domnului, încât moravurile păcătoase să nu-i cuprindă” | Duminica a 10-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană

de | aug. 29, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 29 august 2021, zi în care este sărbătorită și Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat că astăzi ne sunt prezentate două personaje contradictorii: „Irod Antipa, un rege desfrânat, slab și vicios” și „Sfântul Ioan Botezătorul, un proroc puternic și mărturisitor”.

Plecând de la cele două exemple, Mitropolitul Clujului a vorbit despre lipsa de educație spirituală și despre responsabilitatea Familiei, Școlii și a Bisericii în formarea tinerei generații, de care va depinde viitorul neamului românesc, al Europei și al lumii întregi.

 „Evanghelia de astăzi vrea sa ne învețe că încă de când sunt micuți, copiii trebuie crescuți în frica Domnului, încât moravurile îndoielnice, păcătoase sau triviale să nu-i cuprindă. (…) Familia, Biserica și Școala au o mare datorie față de copii și tineri, față de viitorul acestui neam și al omenirii. De mici, aceștia trebuie aduși la biserică. Ne-am aștepta ca eficiența orei de religie să fie mult mai mare, adică Familia împreună cu noi, cu Biserica, și cu Școala să ne dăm mâna și să-i formăm pe copii. Lucrul acesta este greu, e adevărat, dar atât cât ne ajută Dumnezeu, să încercăm să-i educăm pe tineri și să facem ca viitorul neamului românesc, viitorul Europei și al întregii lumi să fie unul frumos, unul creștin, cu oameni educați și care au preocupări de natură duhovnicească”, a spus ierarhul.

La slujbă au participat numeroși credincioși clujeni. În ciuda vremii ploioase, mulți au asistat la Sfânta Liturghie în fața Catedralei din Piața Avram Iancu. De asemenea, în cadrul slujbei, ierarhul a citit rugăciunea pentru încetarea pandemiei de coronavirus și s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Preasfințitul Vasile, chip al blândetilor

Preasfințitul Vasile, chip al blândetilor

Părintele Claudiu Precup, împreună cu invitații emisiunii, părintele Marin Cotețiu și părintele George Puian, au conturat acest „chip al blândeții” Preasfințitului Părinte Episcop Vasile: prototip duhovnicesc contemporan și model duhovnicesc pentru toți și în special...

Campanie filantropică de Crăciun, în Protopopiatul Gherla

Campanie filantropică de Crăciun, în Protopopiatul Gherla

Serviciul de Asistență Comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla își propune ca în Postul Crăciunului să fie alături de copiii ce provin din familii defavorizate, monoparentale sau cu posibilități materiale reduse. În acest sens, în perioada...

Agenda ierarhilor în Duminica a 26-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 26-a după Rusalii

În Duminica a 26-a după Rusalii (a bogatului căruia i-a rodit țarina), 21 noiembrie 2021, zi în care este prăznuită și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program:...

19 noiembrie – Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

19 noiembrie – Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

Numele Avdie se tâlcuiește robul Domnului. Acest proroc era originar din Sichem și a trăit cu opt sute de ani înainte Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este cel mai vechi dintre prorocii mici. Lucrarea lui profetică s-a desfășurat pe la anul 880 înainte de...

Binecuvântare arhierească și sfințire de capelă mortuară la Sebiș

Binecuvântare arhierească și sfințire de capelă mortuară la Sebiș

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 2 octombrie 2021, în mijlocul credincioșilor din Parohia Sebiș, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Hramul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești

Hramul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești

În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, vineri, 1 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Hramul bisericii vechi de la Mănăstirea Cormaia

Hramul bisericii vechi de la Mănăstirea Cormaia

În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, vineri, 1 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cormaia, județul...