IPS ANDREI: „Să oprim căderea Europei, prin rugăciunile noastre”!

de | aug. 15, 2016

Peste 40 de mii de credincioși, prezenți astăzi, 15 august, la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula, pe altarul de vară, cu ocazia hramului, au fost îndemnați de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, să se roage Maicii Domnului pentru viitorul creștin al Europei și al lumii.

Ierarhul a făcut o radiografie a situației actuale din lume: „Observăm că atentatele teroriste și războaiele sunt atât de prezente în zilele noastre. Chiar dacă noi românii avem pace, în bătrâna noastră Europă sunt atentate teroriste și războaie. Mai ales în Orientul Mijlociu și în Asia, creștinii sunt ținta expulzărilor și masacrelor. Bisericile sunt distruse, dispărând odată cu ele o cultură bimilenară. Sunt încălcate drepturile fundamentale ale oamenilor”.

Înaltpreasfințitul părinte Andrei a subliniat faptul că suferințele își au obârșia în păcat, iar salvarea presupune apropierea de Dumnezeu și o viață spirituală normală. Odată cu pierderea credinței lumea întreagă se destabilizează. Constantinopolul a căzut abia după ce prima dată s-a prăbușit credința bizantinilor care nu mai apelau la ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului.

Lipsa de reacție a lumii creștine

O altă cauză a căderii Bizanțului a fost lipsa de reacție a lumii creștine, întocmai ca azi. „Atentatele teroriste, războaiele, pun în pericol tocmai identitatea spirituală a oamenilor, de aceea după cele două războaie mondiale, expresie a păcatelor oamenilor, oamenii și-au propus să salveze Europa, cea cu obârșie creștină”.

Europa a fost pusă sub oblăduirea Maicii Domnului

Înaltpreasfințitul părinte Andrei a arătat că Europa modernă a fost pusă sub oblăduirea Maicii Domnului. Religia creștină propovăduită de apostoli, este religia Europei. Azi nu se mai fac referiri la rădăcini, dar nu se poate să nu ne gândim la căderea istorică a Constantinopolului și trebuie să oprim căderea Europei! Este bine să ne punem întrebarea dacă nu datorită acestei stări de lucruri îngăduie Dumnezeu să fie atât de multe războaie și atentate.

Războiul este urmarea păcatului

Noi aici la Nicula o implorăm pe Maica Domnului să păzească neamul binecredincios, a spus ierarhul. Chiar și războiul dintre noi, este tot urmare a păcatului. Omul ajuns rob al păcatului este egoist, individualist și iubitor de sine. Ar vrea să posede totul pentru sine și se umple de invidie pe succesul aproapelui. Dacă nu îl iubim pe fratele nostru, nu îl putem iubi nici pe Dumnezeu. Din nefericire, dragostea creștină este tot mai rară, lăsând loc indiferentismului și materialismului.Voluntariatul creștin este tot mai rar. Fericirea de a dărui îi caracterizează pe oamenii duhovnicești și nobili”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

Oamenii duhovnicești nu se ceartă

Ierahul a atras atenția și asupra corupției, egoismului și dorința de putere, ce caracterizează societatea de astăzi.

”Oamenii neduhovnicești se ceartă pentru orice, mai ales pentru bunuri și putere. Confruntarea de idei ar trebui să elegantă, dar nu e așa. Corupția e un flagel greu de eradicat! Trăim într-o societate dezbinată și fracturată de păcat, chiar și în România. Cine ne poate salva? Domnul Hristos și Maica Domnului!”

Sfânta Liturghie și întreg cuvântul Inaltprasfințitului Părinte Andrei  le puteți viziona AICI.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sinod Mitropolitan la Cluj

Sinod Mitropolitan la Cluj

La sediul Mitropoliei Clujului a avut loc miercuri, 4 ianuarie 2017 întrunirea membrilor Sindoului Mitropolitan constituit din reprezentanții Arhiepiscopiei Clujului, Episcopiei Sălajului și Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Ierarhii prezenți, în frunte cu...

Icoane cu valoare inestimabilă la Muzeul Mitropoliei Clujului

Icoane cu valoare inestimabilă la Muzeul Mitropoliei Clujului

Începuturile datează din 1924, din timpul episcopului Nicolae Ivan, dar abia în 1938 Muzeul Eparhial se deschide pentru public în câteva săli de la etajul doi al reşedinţei episcopale. Colecţiile cuprindeau obiecte de cult, icoane, tipărituri şi manuscrise, documente...

Anul 2017 în Patriarhia Română

Anul 2017 în Patriarhia Română

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul...

Prima zi a anului 2017 la Parohia Surduc

Prima zi a anului 2017 la Parohia Surduc

În prima zi a anului 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut...

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei  Clujului împlinește astăzi, 30 Decembrie 2016, 68 de ani. Cu această ocazie, a fost săvârșită încă de dimineață Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, condus de părintele arhimandrit Dumitru...