Într-o cuvântare pe care a ţinut-o Sfântul Apostol Pavel şi pe care o găsim scrisă în Faptele Apostolilor, în capitolul 24, în versetul 15, spunea aşa: „Am nădejde în Dumnezeu că va fi învierea morţilor: şi a drepţilor şi a nedrepţilor”. Această nădejde în Dumnezeu, că va fi învierea drepţilor şi a nedrepţilor, o avem şi noi, creştinii. De aceea, astăzi, ne vom opri la un gând pe care ni-l sugerează Sfânta Evanghelie pe care am auzit-o citindu-se, anume că Dumnezeu este dreptatea celor neîndreptăţiţi.

Aici, pe pământ, toate sunt relative, toate sunt amestecate. Adesea, cei buni sunt biruiţi de cei răi, nedreptatea înfrânge dreptatea. Dar, cu siguranţă, va fi un moment în care Dumnezeu va pune toate lucrurile la locurile lor

E greu să ne imaginăm cum va fi Judecata Universală de care ne pomeneşte Sfânta Evanghelie de astăzi, e greu să ne imaginăm cum va fi atunci când Dumnezeu va face dreptate celor neîndreptăţiţi. Marele nostru teolog, părintele Dumitru Stăniloae, zicea referitor la această Judecată Universală, un lucru foarte important: „Multe evenimente ale istoriei şi multe fapte ale oamenilor vor rămâne până atunci acoperite de echivoc şi mulţi din cei ce au participat la ele sau au fost autori ai lor nu-şi vor putea da seama până atunci deplin de au greşit sau nu, deci nu se vor putea bucura sau întrista deplin de ele”[i].

Acesta este crezul nostru creştin. Credem, cu tărie, că Domnul Hristos va reveni şi va face dreptate absolută. De fapt, aşa recităm de fi ecare dată în Crez: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

Sfânta Evanghelie, ce se citește în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, mărturiseşte acest lucru pe care l-a spus Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. În Evanghelia după Matei, în capitolul 25, începând cu versetul 31, Domnul Hristos zice aşa: „Când va veni Fiului Omului întru slava Sa şi toţi Sfi nţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta: «Veniţi la Mine binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii; căci, flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine»”.

Din aceste cuvinte, vedem cum modul în care ne trăim viaţa are valenţe veşnice, iar la judecata cea dreaptă, faptele noastre îşi vor afl a răsplata lor. De aceea, una din cântările ce se rosteşte la înmormântarea preoţilor zice aşa: „De ai miluit, omule, pe vreun om şi tu acolo vei fi miluit; de te-ai îndurat de vreun orfan şi tu acolo vei afl a îndurare; de ai scăpat pe cineva din nevoie şi tu vei fi mântuit acolo din nevoie; de ai adăpostit pe vreun gol în viaţă, şi pe tine te va adăposti acolo cântarea: Aliluia”[ii]. Aşadar, criteriul judecăţii universale de la sfârşitul veacului, când Domnul va reveni şi toţi morţii vor învia şi vom sta înaintea Lui la judecată, vor fi faptele milei sufl eteşti şi faptele milei trupeşti.

Ioan Alexandru, binecuvântatul poet şi scriitor din Topa Mică, gândindu-se la judecata universală şi la faptul că au importanţă faptele milei trupeşti, a scris o poezie intitulată, „Epitaf”. Îşi închipuia că Epitaful care poate fi scris pe mormântul unui creştin milostiv, este acesta:

„Pentru că s-a uitat cu milă la un căluţ snopit în bătăi,
Pentru că unei femei ce se aruncase în lac fugind de la azil i-a întins un cuvânt de salvare,
Pentru că, în sanctuarul inimii sale, l-a iertat pe cel mai aprig vrăjmaş,
Pentru toate acestea şi mult mai mari decât acestea
Pe care nimeni nu le-a ştiut, pentru că le făptuise la nevedere,
El n-a murit, ci numai doarme până la înviere”[iii]

Aceasta-i realitatea şi, astfel, într-o lume plină de necazuri, într-o lume în care aşa de mulţi semeni de-ai noştri suferă, realizăm cât de importantă este asistenţa socială, cât de importante sunt faptele milei sufl eteşti şi trupeşti, mici şi mari, după puterea fi ecăruia. Acestea vor atârna greu în balanţa Dreptului Judecător.

Sfânta Maică Biserică, acum când ne apropiem de Postul Mare, care este o perioadă de rugăciune, de nevoinţă, de pocăinţă, de îndreptare, ne pune în faţa sufl etului această Pericopă Evanghelică, a Dreptei Judecăţi, pentru ca, având la îndemână încă o şansă, încă un post, să ne îndreptăm viaţa, să fi m aproape de semenii noştri şi să reintrăm în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii, printr-o sinceră pocăinţă, printr-o bună spovedanie şi prin încercarea de a duce o viaţă plăcută lui Dumnezeu.

[i] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă 3, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1978, p. 356.

[ii] Molitfelnic, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 263.

[iii] Ioan Alexandru, Imnele Iubirii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983, p. 222.

Predică rostită în data de 19 februarie 2012, Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.