La mănăstirea Nicula, sute de jandarmi, polițiști și pompieri asigură măsurile de ordine publică. Prefectul judeţului Cluj: „Toate sunt exclusiv pentru sănătatea pelerinilor”

de | aug. 12, 2020 | Actualitatea religioasă

Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, a precizat că toate măsurile luate în ceea ce privește hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula sunt exclusiv pentru sănătatea tuturor celor care vin în aceste zile să se roage.

„Ne bucurăm că hramul Mănăstirii Nicula are loc, chiar în aceste condiții mult mai speciale față de alți ani. Acest lucru este extrem de important pentru județul Cluj, pentru Transilvania și, desigur, pentru România”, a spus oficialul, care este prezent în fiecare zi la mănăstire, pentru a se asigura că măsurile dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență sunt respectate.

Pentru siguranța pelerinilor, autoritățile au stabilit o serie de reguli stricte, ținând cont de contextul epidemiologic actual. Printre acestea se numără renunțarea, în acest an, la pelerinajul pe jos „La Nicula, colo-n deal”, care presupunea parcurgerea a 7 kilometri, de la Gherla până sus, la mănăstire, dar și măsurile de distanțare fizică.

Acțiunile din acest an ale forțelor de ordine  sunt sprijinite de voluntarii Asociațiilor Cert Transilvania și Rescue 4×4. „Avem în aceste zile aici un dispozitiv important de forțe de ordine, peste 400 zilnic, inclusiv voluntari de la organizațiile partenere, care ne-au sprijinit cu materiale publicitare, dezinfectanți, măști și apă plată. Toate acestea le vom distribui credincioșilor prezenți la mănăstire, iar purtarea măștii, de la începutul ceremoniilor religioase și până la final, este cea mai importantă măsură de precauție pe care credincioșii trebuie să o ia”, a precizat Abrudean.

În acelați timp, pentru păstrarea distanței fizice, s-au demarcat pe dealul de lângă mănăstire a zonelor în care pelerinii au voie să-și pună păturile, iar pe anumite culoare create vor fi forțe de ordine, care se vor asigura că se păstrează măsurile luate. De asemenea, corturile, care în alți ani erau amplasate în fața scenei unde se oficiază slujbele, au fost direcționate spre pădure, pentru a fi spațiu suficient pentru credincioși și pentru a putea preveni orice risc.

„Toată lumea cred că înțelege și suntem convinși de asta, că toate măsurile luate sunt exclusiv pentru sănătatea tuturor celor care vin la mănăstire, pentru că nu putem risca să avem un focar național, având în vedere că foarte multă lume din toată țara vine aici”, a adăugat prefectul.

În scopul acordării primului ajutor medical și a asistenței medicale de urgență, au fost dispuse puncte de prim ajutor medical, dotate cu ambulanțe destinate preluării și tratării urgențelor medicale. Totodată, în curtea mănăstirii, a fost ridicat inclusiv un spital de campanie. De asemenea, pelerinii au la îndemână dezinfectanți pentru mâini, în zonele unde sunt preconizate afluențe mari de persoane, în întreg perimetrul mănăstirii.

Ultimele articole

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Festivalul WonderPuck 2021 le-a pregătit micilor spectatori clujeni o zi de sâmbătă plină de activități, care de care mai attractive: de la spectacole de teatru de păpuși la animații, concerte sau ateliere. Toate acestea, la cea de-a cincea ediție a Festivalului...

Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu

Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu

Bătrânul Amfilohie sfătuia: „Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, evlavie, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu...

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

În a doua zi de Rusalii, luni, 21 iunie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie, județul Cluj, cu...

Vecernia plecării genunchilor | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Vecernia plecării genunchilor | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica Rusaliilor, 20 iunie 2021, în faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, de la ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte...

Duminica Rusaliilor, sărbătorită în cartierul clujean Mănăștur

Duminica Rusaliilor, sărbătorită în cartierul clujean Mănăștur

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 20 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți...

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 19 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor din Șopteriu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate....