Libertatea în Hristos și libertinajul – Duminica a 34-a după Rusalii (1Corinteni 6, 12-20)

de | mart. 2, 2024

Prin apostolul de astăzi, sfântul Pavel atacă direct unul dintre sloganele cele mai în vogă la acea vreme în Corint, de provenienţă stoică, potrivit căruia, libertatea omului de a se desfrâna şi de-a mânca la ospețele jertfite idolilor, era un bun al spiritului nobil. Ceea ce face apostolul Pavel, este să reinterpreteze acest slogan libertin, şi să-i ofere o altă dimensiune, una creştină, insistând pe faptul că adevărata libertate este oferită omului doar de către Sfântul Duh Care acţionează numai într-un trup curăţit de patimi. Aşadar, libertatea sexuală promovată de filozofia stoicilor de secol I, era una aparentă, în cel mai bun caz o minciună calificată, fiindcă orice patimă îl robeşte pe om, anulându-i libertatea oferită lui de Domnul Iisus prin Jertfa de la Golgota. Argumentul forte al apostolului Pavel vizează natura trupului omenesc, care nu doar că este templu al Sfântului Duh sau mădular al lui Hristos (vv. 15-18) dar potrivit capitolului 15 al acestei epistole, trupul este destinat Învierii, când va deveni transparent, spiritual, nestricăcios şi plin de slava lui Dumnezeu. De aceea, se cuvine să pregătim acest trup al nostru, această bucată de carne pentru Înviere, practicând neîncetat virtutea curăţiei, precum o mireasă fidelă ce-L aşteaptă pe Mire, şi nicidecum să-l terfelim prin mizeria împreunării ruşinoase. Versetul 16 vine şi mai mult să-i trezească pe creştinii din Corint, care deveniseră prea libertini în manifestările lor, deoarece aceştia obişnuiau să mai intre în tempul închinat zeiţei Afrodita, unde aşa numitele „ierodule” sau preotesele zeiţei, practicau prostituţia sacră, împreunându-se ruşinos cu orice doritor în numele Afroditei. Nu doar că acest păcat era scandalos pentru un creştin, dar problema cea mai gravă era că aceşti neînfrânaţi bărbaţi din Biserică, prin natura păcatului lor, deveneau un singur trup cu acea prostituată, când trupul şi duhul lor era destinat spre a deveni un singur Duh cu Domnul Iisus Hristos (v. 17). Practic aceştia se dovedeau a fi nişte infideli Dumnezeului lor, iar pedeapsa pentru infidelitate, conform legii lui Moise, este uciderea.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Libertatea în Hristos și libertinajul - Duminica a 34-a după Rusalii (1Corinteni 6, 12-20)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/cvarga/" target="_self">Pr. Cătălin Varga</a>

Pr. Cătălin Varga

Cătălin Varga, Preot Paroh în municipiul Turda, Parohia Ortodoxă Oprișani I, județul Cluj: (Doctor în Teologie, disciplina Studiul Vechiului Testament, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca); (Doctorand în Litere, disciplina Filologie românească, Universitatea A.I. Cuza din Iași). Cărți științifice publicate: 1. Few New Testament Studies: An Orthodox Apology, Saarbrücken, 2016, 176 p. ; 2. Răscumpărare și Îndreptare. Scurte explicații exegetice la Apostolul Duminicilor de peste an, Sibiu, 2018, 403 p. ; 3. Omilii în timp de Război: Biserica Ortodoxă Română în timpul Primei Conflagrații Mondiale, Cluj-Napoca, 2018, 368 p.; 4. Structuri retorice și omiletice reflectate în unele scrieri ale Noului Testament; Cluj-Napoca, 2019, 424 p. ; 5. Drepturile omului în Vechiul Testament, Cluj-Napoca, 2021, 478 p. ; 6. Exegetical and Theological Biblical Studies, Chișinău, 2021, 214 p. ; 7. Studii de Traductologie și Teologie Biblică, Cluj-Napoca, 2021, 394 p. Volume de versuri publicate: 1. Epitalam. 2. Renașteri baptismale. 3. Psalmii celor 7 trepte. Autor a peste 75 de studii științifice. Membru al următoarelor Asociații și Centre Universitare: 1. Orthodox Center for the Advancement of Biblical Studies (SUA); 2. Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA (Gherla); 3. Uniunea Bibliștilor din România (Sibiu); 4. Asociația de Filologie și Hermeneutică Biblică din România (Iași).

Emisiuni recente

Taina nunții și familia creștină

Taina nunții și familia creștină

În aceasă emisiune ne referim la un subiect relevant și important pentru majoritatea credincioșilor ortodocși. Legătura dintre un bărbat și o femeie nu face doar obiectul legislației civile ci mai ales al rânduielilor bisericești. Oamenii credincioși se cunună la stat...

Pomenirea morților

Pomenirea morților

Întrucât ne aflăm deja în orizontul liturgic al Sâmbetei Rusaliilor, am considerat potrivit să ne amintim că această sâmbătă este dedicată, în mod deosebit, pomenirii celor care au adormit întru nădejdea învierii și a vieții celei veșnice. Dacă vom fi atenți la...

Felurile rugăciunilor

Felurile rugăciunilor

Vom vorbi și în cadrul acestei emisiuni despre rugăciune. Ea ne leagă de Dumnezeu și lucrează la mântuirea noastră. Rugăciunea noastră are atât un caracter particular cât și unul public; ambele sunt necesare și complementare. De felul cum lucrează în noi rugăciunea...